Chiar dacă nu pare, stilul care plutește deasupra săptămânilor modei, în fiecare dintre așa numitele capitale ale modei, este total diferit. Eu sunt proaspăt întoarsă de la New York Fashion Week și pot să îți mărturisesc că acolo toată lumea este relaxată! Asta nu înseamnă că participanții nu dau importanță ținutelor sau că nu sunt stylish, dar vezi mult mai rar tocuri imense decât la Paris, de exemplu. La New York ești considerată uber cool dacă porți o rochie prețioasă și o pereche de Birkenstock, însă la Paris un astfel de styling nu ar fi „permis'.
La Londra în schimb se întâmplă cu totul altceva! Îndrăzneala, inovația și avangarda își ating apogeul! Aparițiile fashionistelor sunt remarcate de toți trecătorii, iar „actorii' care participă la săptămâna modei știu și se îmbracă ca atare. De la o rochie fucsia ultra voluminoasă și până la un kilt purtat peste o pereche de jeanși deteriorată, totul este posibil!
Încearcă și tu să te inspiri din moda străzii londoneze, însă nu ignora sfaturile noastre. Te vor ajuta!
1. Nu îți încărca ținuta în mod excesiv dacă nu o simți și nu mixa mai mult de două stiluri între ele, riști să nu mai ai stil deloc.
2. Dacă alegi să porți o piesă cu personalitate precum o rochie ultra colorată și complicată, încearcă să nu îți mai adaugi ținutei tale alte accesorii care vor ieși în evidență.
3. Evită asocierea a două sau mai multe volume exagerate într-o singură ținută. Un blazer super oversized, de exemplu, se potrivește de minune cu o pereche de pantaloni skinny (chiar dacă aceștia nu mai sunt super hot) și o pereche de botine retro cu toc midi. Per total, look-ul tău va fi unul super actual & trendy.
Citește și:
6 modele de jachete de care ai nevoie toamna aceasta
Foto: Imaxtree