Operațiunea Dulapul cu Laura Giurcanu

Laura Giurcanu, model & vlogger, are o pasiune pentru hoodie-uri și șepci. Pe scurt, stilul ei este unul über-sporty, inspirat de însoritul Los Angeles.

Laura Giurcanu, care a fost de două ori pe coperta Elle România, așteaptă cu nerăbdare să se facă primăvară și să se mute în Los Angeles. „L.A. este orașul în care îmi doresc să trăiesc, așa că am decis să îmi încerc norocul! Din punct de vedere al stilului ei vestimentar, Laura se va încadra perfect în Orașul Îngerilor. De altfel, îmi mărturisește despre stilul ei că este unul lejer, poate „prea lejer, cum spune ea. Piesa de rezistență din garderoba ei este hoodie-ul, în orice culoare, iar seara „port de cele mai multe ori o salopetă cu un sacou oversized.

Bijuteriile lipsesc cu desăvârșire din garderoba Laurei. „Nu port bijuterii aproape deloc. Am o pereche de cercei hoops pe care îi port seara. Înlocuiesc bijuteriile cu tatuajele mele, pe care le îndrăgesc foarte tare.

Designerul momentului, în accepțiunea Laurei Giurcanu, este Olivier Rousteing. „Chiar dacă nu mă regăsesc în creațiile sale, ador felul în care pune în valoare silueta feminină.

Dacă te întrebi de unde a adunat Laura Giurcanu colecția ei impresionantă de hanorace, ei bine, magazinele ei preferate sunt: Asos, Missguided, Urban Outfitters, Zara, H&M, Nike și Adidas. Iar când vorbim de accesorii șic, Laurei îi place să își asorteze întotdeauna stilul: Pe lângă make-up, am mereu cu mine în geantă #myglo, cu un design inovativ și simplu de folosit – nu-mi lipsește niciodată.'

Laura nu se ghidează după tendințe, preferă să poarte ce îi place și ce i se potrivește, dar cu toate acestea este un trendsetter al generației ei.

Iar la capitolul beauty, Laura are absolut toate noutățile care apar. „Mascara de la Dior este produsul fără de care nu pot trăi, sunt pur și simplu dependentă de el.

Essential Buys

  • T-shirt-uri albe și negre
  • Jeanși
  • Hoodie-uri
  • Converse

Fashion Advice

  • Este foarte important să știm că nu ne vine bine orice! Găsiți stilul care vi se potrivește și încercați să îl îmbunătățiți mereu!

Foto: Andreea Goia.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion