Cu toate ca ii admira si ii apreciaza pe maestrii John Galliano, Christian Lacroix sau Dries Van Noten, Lena Criveanu se afla intr-o perioada in care se bucura sa-si creeze singura hainele pe care le poarta. „La Galliano, Lacroix, Van Noten sau Kenzo intilnesc culoarea pe care eu o iubesc la nebunie si, in acelasi timp, ii respect pentru cercetarea si documentarea care stau la baza fiecarei noi colectii propuse de ei. Astfel, creatiile lor devin mici povesti in care te invita sa calatoresti.“