Ana Ularu, tanara actrita avangardista, are un stil pe masura. Elemente masculine ca sacourile barbatesti sau chipiurile militaresti se impletesc cu cele mai fine matasuri si dantele. Si mai are o pasiune pentru parfumurile rare, carora nu le dezvaluie niciodata numele!
„Imi place la nebunie tot ce fac Rick Owens, Ann Demeulemeester, Gareth Pugh, Dries Van Noten, Maison Martin Margiela sau surorile Mulleavy pentru Rodarte! Ah, si era sa uit de Vivienne si de Galliano, pe care literalmente ii iubesc!'
Ana Ularu imi vorbeste cu pasiune despre moda si trebuie sa recunosc ca a fost incantata in momentul in care am inceput sa cotrobaim (la propriu) prin dulapul ei ca sa punem cap la cap acest material. Stilul ei penduleaza mereu intre feminin si masculin. „Am zile in care simt nevoia sa fiu cat se poate de feminina si delicata. Recunosc, sunt destul de teatrala, ma joc mereu cu palarii, accesorii, haine geometrice sau suprapuneri.'
Ana imi marturiseste ca are perioade in care se indragosteste de anumite piese si le poarta non-stop: „Am adorat o haina de armata veche, acum as purta doar salopeta din matase Maison Martin Margiela (noua achizitie), iar de bocancii grunge nu m-am plictisit niciodata si nu cred ca o voi face prea curand!'
Ana are o colectie impresionanta de accesorii adunata de-a lungul timpului, printre care se numata palarii vintage, curele tipice anilor 80, realizate chiar de mama ei, sau inelul de aur, vechi, de la bunica ei, despre care imi povesteste ca il remarca toata lumea. „Cred foarte mult in importanta accesoriilor intr-o tinuta. Majoritatea hainelor mele sunt albe si negre, asa ca intotdeauna un colier sau chiar un inel supradimensionat ma ajuta sa creez compozitii vestimentare aparte.'
La sfarsitul discutiei noastre, Ana imi marturiseste (rugandu-ma sa nu ma supar) ca ea nu tine cont de tendinte si ca se imbraca asa cum simte. Ba mai mult, o enerveaza faptul ca in anumite perioade toata lumea arata la fel.
Essential buys
Fashion advice
de Domnica Margescu
Foto: Andreea Goia