Ada Ciortea, creatoare de conținut și designer de interior, are un stil minimalist, o combinație între feminin și masculin, punctată de nuanțe neutre și forme geometrice.
Am zburat tocmai până la Cluj-Napoca să o vizitez pe Ada Ciortea în apartamentul ei luminos și ultramodern, cu un perete decorat cu părți de trunchiuri albe de mesteceni, despre care mi-a și mărturisit că este și cel mai „instagramabil” loc!
Am trecut repede, însă, la discuția despre stil și Ada mi-a povestit că are un stil de bază și alte câteva, secundare: „Cel de bază e minimalist, o combinație între feminin și masculin, culori neutre, îmi plac mult geometriile și cut-urile, iar cele secundare vin în funcție de activitățile pe care le am în acea zi sau de ceea ce vreau să fiu. Cred în zodii, iar eu fiind gemeni am zeci de stări și personalități, așa că nu mă pot rezuma doar la un singur stil.”
De altfel, Ada și-a schimbat stilul de două ori, în mod dramatic: „Prima dată, venirea primului copil în viața mea mi-a schimbat stilul, ceea ce a generat achiziția de sneakers, așa că am trecut de la stilul elegant la unul casual. Încă din liceu am fost mai mereu pe tocuri, pentru că îmi plăcea ideea că îmi subțiau și lungeau picioarele, iar în momentul în care a venit Mila pe lume a trebuit să renunț la a mai umbla toată ziua pe ele. A doua perioadă în care mi-am schimbat stilul a fost destul de recentă, acum vreo doi ani, când am apelat la un stilist și mă bucur că am făcut-o, pentru că a reușit să mă scoată din zona de confort, să renunț la rochii și mi-a dat curajul să combin piese diferite și să ies din previzibil.”
Pentru Ada, a avea stil înseamnă a avea simț estetic, a purta piesele vestimentare cu încredere și a te simți bine în pielea ta, iar trei lucruri pe care le admiră ea la o femeie cu stil sunt: „look clean, capacitatea de a combina texturi diferite între ele și să fie originală.”
Dintre trend-urile zilei, Ada îmi mărturisește că detestă jeanșii cu talie joasă. „Vreau să dorm și să treacă până mă trezesc. I-am purtat mult în adolescență, însă nu mă pot reobișnui cu ei.”
Bijuteriile nu sunt punctul său forte: „Admir bijuteriile pe alte femei. Mi se pare că joacă un rol important, poți schimba destinația unei ținute din bijuterii, chiar cred asta, însă eu sunt într-o perioadă în care mi se pare că sunt mai frumoasă fără ele. Nu le simt, posibil să mă schimb, eu mă schimb mereu!”, îmi mai spune Ada.
Ultima întrebare pe care i-am adresat-o Adei a fost despre cine crede ea că este designerul momentului: „Aș vrea să vorbesc aici despre designerii români, pentru că am multe piese semnate de aceștia și, în general, apreciez mult munca lor și aș menționa-o pe Alina Morar de la House of Compulsion. Este absolut fantastic ce creează! O cunosc din liceu, mereu era pasionată de fashion și mă bucur enorm că și-a împlinit visul.”, încheie Ada.
Foto: Flaviu Popa