O scurtă istorie a tricoului alb

Nu trebuie să lipsească din nicio garderobă. Este a doua noastră piele. Este tricoul alb.

Prin definiție, un tricou este un top cu mâneci scurte și decolteu rotund, fără guler, buzunare sau nasturi. Numele provine din engleză și, desigur, îi descrie forma care amintește de litera „T'.

La începutul secolului trecut, datorită dezvoltării mașinilor de cusut industriale de către inventatorul englez William Cotton, tricoul alb a căpătat din ce ȋn ce mai multă popularitate. La vremea respectivă au fost introduse, pentru prima oară, pentru muncitori, săptămânile cu cinci sau șase zile de lucru, ceea ce a ȋnsemnat că pentru zilele libere devenea necesară o vestimentație mai confortabilă. În 1901, compania P.Hanes Knitting a lansat un set de lenjerie intimă din două piese. Lenjeria, revoluționară la acea vreme, a fost purtată atunci de soldații americani în Primul Război Mondial.

În 1913, Marina SUA a adoptat oficial tricoul alb ca îmbrăcăminte pentru marinarii săi. Recruții au fost încântați să poată înlocui hainele grele din lână cu tricouri ușoare din bumbac. Acestea erau lejere, aerisite, ocupau puțin spațiu pentru depozitare și puteau avea, ca prosop, o dublă funcțiune.

Cu toate acestea, la începutul secolului al 21-lea, tricourile erau purtate doar ca lenjerie de corp, apariția în public într-un tricou alb simplu fiind, la acea vreme, ȋncă descurajată.

Extinderea weekend-urilor nelucrătoare și a vacanțelor plătite a provocat un boom în industria bunurilor de agrement. Din ce în ce mai mulți muncitori doreau, în timpul liber, să poarte, în locul costumelor clasice, tricouri confortabile din bumbac.

În plus, tricoul din bumbac a reprezentat atunci o adevărată revelație în sport: pentru a putea distinge jucătorii mai bine între, cluburile sportive din universitățile americane au început să adauge nume și numere pe tricourile lor. Această „îmbrăcăminte sport” a fost copiată rapid de fani, astfel ȋncât studenții au început încet, ȋncet, să poarte tricouri și în afara terenului de sport.

Dar asta era valabil doar pentru bărbați. Femeile purtau în secret tricouri încă din anii 1920, dar abia după al Doilea Război Mondial, când îmbrăcămintea a început să nu mai fie doar tipic masculină sau tipic feminină, tricourile au ȋnceput să fie considerate o îmbrăcăminte normală și pentru femei. În 1945, catalogul Sears a prezentat pentru prima oară și tricouri pentru femei.

Dar tricoul a devenit cu adevărat popular abia în anii ’50, când Marlon Brando l-a purtat în A Streetcar Named Desire, sau când James Dean l-a revoluționat rapid ca stil vestimentar al unei întregi generații. Cu sprijinul celor două legende de la Hollywood, tricoul alb a devenit un simbol al rebeliunii. În anii 1960, hipioții și demonstranții Mișcării 68 au adoptat și ei tricoul ca parte a unei noi culturi de protest.

Ceea ce a reprezentat începutul unei tendințe pe atunci și a ajutat tricoul să devină un succes profitabil, a fost grafica. Deși tipărirea tricourilor albe a început în anii 1950 și 1960, ele au devenit în cele din urmă, ȋn anii ’70, o pânză pentru mesaje puternice și un mijloc de auto-exprimare. Se purta totul, de la mesaje politice la sigle de trupe.

În anii ’80, tricoul a intrat pe deplin în mainstream și a ȋnceput să fie purtat de toată lumea, de la fashioniste la tați. Don Johnson alias James „Sonny” Crockett era cunoscut, ȋn serialul de cult Miami Vice, pentru look-ul său super cool, o combinație dintre un tricou clasic cu un blazer lejer de vară.

În scurta istorie a tricoului, lenjeria a devenit un simbol de cult și, în cele din urmă, o declarație de modă. Uniformitatea a făcut loc individualismului și ceea ce odată era ascuns de public este acum purtat cu mândrie. Un articol de modă atât de versatil încât astăzi este imposibil să ne imaginăm o ocazie în care un tricou alb nu s-ar integra.