Moncler Genius

Sub deviza că unicitatea este forța care ne definește identitatea, Moncler lansează un proiect sub hashtag-ul #MonclerGenius, care reunește sub același acoperiș un întreg hub de minți creative!

Moncler Genius

Designerii Pierpaolo Piccioli, Simone Rocha sau Craig Green sunt doar câteva dintre numele care vor inaugura viziunea #MonclerGenius, fiecare propunând piese care reprezintă ADN-ul Moncler, dar gândite pentru a reflecta propria lor estetică.

Într-o lume în care consumatorul râvnește zilnic după ceva nou, Moncler abordează o nouă strategie menită să își țină fanii aproape cu piese gândite să fie speciale, altfel, unice, cum spune motto-ul acestui concept – One house, different voices.

Pentru asta, casa de modă cunoscută pentru costumele de ski sau jachetele de iarnă ultra performante renunță la colaborările sezoniere cu Thom Browne, care semna linia Moncler Gamme Bleu, și Giambattista Valli, responsabil pentru colecțiile Moncler Gamme Rouge, în favoarea unor colecții mult mai mici, dar puse în scenă de mai mulți designeri. În alte cuvinte, înlocuiesc colaborările clasice cu mini-colaborări, extinzând astfel varietatea produselor și implicit accesând astfel fan-base-ul altor designeri.

Noul hub #MonclerGenius îi are ca protagoniști pe Peirpaolo Piccioli, directorul de creație Valentino, Kei Ninomiya de la Noir Kei Ninomiya, Craig Green, Simone Rocha, Hiroshi Fujiwara de la Fragment, Francesco Ragazzi de la Palm Angels, stilistul Karl Templer și desginerul in-house Moncler, Sandro Mandrino. După cum vezi, nu trebuie să îți faci griji că nu te vei mai identifica cu piesele Moncler, ci dimpotrivă, vei avea dilema opțiunii într-o manieră fresh și inedită.

Primele piese din acest proiect vor fi dezvăluite pe 20 februarie, inaugurând Săptămâna Modei de la Milano cu o lansare extravagantă în clădirea Moncler Genius care va cuprinde diverse celule, fiecare dedicate uneia dintre aceste minți creative, urmând ca pe viitor să fie lansate alte drop-uri prin diverse magazine de tip pop-up în diverse locații ale lumii.

Pentru mai multe informații și update-uri, poți accesa oricând site-ul www.moncler.com.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion