Micro trenduri fashion de purtat în această vară

Cât de importante mai sunt trend-urile și ce alege Domnica Mărgescu din ele în această vară...

Cureaua lată

Am evitat curelele ani de zile, spunându-mi că este mult mai cool ca silueta mea să nu fie încorsetată și că toate hainele trebuie să fie lejere. Ei bine, curelele și styling-ul din show-ul Chloé pentru primăvara lui 2021 m-au cucerit total.

Ador ținuta formată dintr-o tunică prețioasă, pantaloni tip culottes sau o fustă voluminoasă, trei sferturi, o curea lată în talie și o pereche de sandale romane!

Pantalonii de trening

Vorbim despre un capitol foarte delicat în garderoba mea, și anume despre pantalonii de trening. Aș vrea să mă crezi pe cuvânt că această piesă nu există în dulapul meu. Cred că este singura piesă vestimentară pe care chiar nu știu cum să o stilizez altfel decât în situațiile în care fac sport.

Miuccia Prada, însă, mi-a dovedit că și pantalonii de trening în stil retro pot fi integrați într-o ținută cu care poți ieși chiar și la o cină. Accesoriile contează!

Dungile atipice

Ador dungile sub toate formele! Este adevărat că preferatele mele sunt cele clasice, marinărești. Dar în acest sezon mi-au atras atenția dungile atipice ale lui Ghesquière pentru Louis Vuitton.

Ghesquière, unul dintre designerii mei preferați din toate timpurile, a reușit să îmbine un aer optzecist cu unul punk, în care a integrat în cel mai natural mod și dungile atipice. Cam acesta ar fi look-ul meu favorit din această vară.

Citește și:

Fashion trend: Noul confort

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion