Micro trend-uri fashion de încercat iarna aceasta

Cât de importante mai sunt trend-urile și ce îți recomandă Daria Georgescu să porți în această iarnă...

Cravate


Am adorat întotdeauna stilul masculin, la fel și cravatele. Totuși, ultima dată când am purtat una cred că a fost în liceu sau facultate și aproape că uitasem de ele. Podiumurile de toamnă-iarnă 2020, însă, m-au făcut să le redescopăr și sunt foarte încântată că reprezintă una dintre cele mai puternice tendințe în materie de accesorii a sezonului.

Astfel, dacă ești genul de femeie care adoră look-urile masculine, sau poate doar accentele de gen subtile, află despre cravate că se află printre cele mai stylish și cool trend-uri ale momentului. Case de modă precum Christian Dior, Prada, Preen sau Rokh le-au avut în colecțiile lor de sezon, iar ținutele în care le-au integrat reprezintă sursa de inspirație perfectă și pentru tine.


Eșarfe XXL

Recunosc că nu am fost niciodată fană a fularelor sau eșarfelor, mi s-au părut întotdeauna incomode și greu de purtat, dar maniera în care au fost interpretate de designeri pentru acest sezon m-a cucerit la prima vedere.

De dimensiuni aproape asemănătoare unor pături mici, au fost prezentate pe podiumuri înfășurate asimetric pe umerii modelelor, căpătând mai degrabă aspect de capă și conferind ținutelor un aer extrem de șic.

Astfel, Givenchy și Jil Sander au propus variante uni purtate peste costume și pulovere tip rochie, Tods a optat pentru un model punk, favoritul meu absolut, iar Proenza Schouler pentru unul mătăsos, tip plapumă. Tu pentru ce variantă vei opta?

Hamuri

Deși la prima vedere hamurile sunt accesorii destinate mai degrabă femeilor nonconformiste și rebele, îți recomand să le iei totuși în calcul sezonul acesta. Ele au fost reinterpretate de designeri pentru sezonul rece în maniere care se potrivesc și celor mai pretențioase fashioniste.


Pot fi purtate acum ca accesoriu statement peste o rochie diafană, cu volum, cum a propus Sarah Burton pentru Alexander McQueen, peste un palton clasic ca la Junya Watanabe, sau peste o rochie în carouri, ca la Michael Kors. Iar dacă ești curajoasă îl poți purta și pe post de bustieră, ca în prezentarea Gucci.

Eu aș alege varianta propusă de Watanabe. Este accesibilă și va transforma orice ținută aparent banală într-una statement.

Citește și:
6 modele de genți pe care le vei purta în sezonul cald

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion