Luna trecută, British Fashion Council a anunțat că Mens London Fashion Week, care de obicei are loc în luna iunie, va fi anulată din cauza pandemiei de coronavirus. Tot atunci a mai precizat că se află în căutare de „noi modalități pentru ca designerii să-și poată digitaliza platformele pentru prezentările lor de modă'.
British Fashion Council a anunțat marți cum se vor desfășura lucrurile de acum înainte. Pentru următoarele 12 luni, toate Săptămânile Modei de la Londra vor fi gender neutral îmbinând colecțiile pentru femei și pentru bărbați pe o singură platformă „pentru a permite designerilor o mai mare flexibilitate'. Astfel, în luna iunie a acestui an prezentările vor putea fi vizionate online, pe o platformă exclusiv digitală, începând cu data de 12 iunie și pe parcursul întregului weekend.
Evenimentul va fi disponibil pe site-ul Săptămânii Modei de la Londra, www.londonfashionweek.co.uk, atât pentru cei care lucrează în domeniu, cât și pentru cei din afara lui, promițând să îmbrățișeze „comunicarea culturală, creativitatea și umorul pentru care moda britanică și Londra au devenit cunoscute', dar și pentru „a da glas business-urilor de modă britanice și designerilor, permițându-le astfel să-și prezinte colecțiile chiar și în aceste vremuri ieșite din comun'.
Cu toate că detaliile complete nu au fost încă dezvăluite, BFC a promis o serie de modalități prin care designerii își vor putea spune poveștile într-o manieră digitală, de la interviuri, podcast-uri și jurnale de designeri, până la webinar-ii și showroom-uri. Acestea din urmă vor permite brand-urilor să genereze vânzări atât prin intermediul comercianților, cât și direct celor de acasă.
„Este esențial să ne îndreptăm atenția către viitor și către oportunitatea de a schimba, de a colabora și de a inova', a spus Caroline Rush, directorul executiv al BFC. „Multe dintre afacerile noastre au apreciat London Fashion Week dintotdeauna, nu doar pentru că este o platformă de modă, ci și pentru influența pe care o are asupra societății, a identității și a culturii. Actuala pandemie ne-a determinat pe toți să reflectăm mai în detaliu asupra societății în care trăim și a modului în care dorim să ne trăim viața și să construim afaceri atunci când vom trece peste asta.'
„Cealaltă latură a acestei crize sperăm că va fi despre sustenabilitate, creativitate și produse de valoare pe care să le respectăm și să le prețuim', a continuat ea. „Deocamdată, designerii vor putea împărtăși colecțiile lor cu o comunitate globală mai largă. Sperăm de asemenea că, pe lângă impresiile personale asupra acestei perioade dificile, inspirația să atingă cote maxime. Pentru asta este cunoscută moda britanică.'
Citește și:
10 idei de styling-uri pe care le poți încerca acasă
Text: Daria Georgescu
Foto: Imaxtree