Supermodelul de origine scoțiană, Stella Tennant, a murit subit la casa familiei sale din Duns, de lângă Scottish Borders. Avea 50 de ani.
Legendarul top model Stella Tennant a murit la doar 50 de ani. Familia sa a confirmat într-o declarație: „Anunțăm cu mare tristețe moartea subită a Stellei Tennant în data de 22 decembrie 2020. Stella a fost o femeie minunată și o inspirație pentru noi toți. Ne va fi foarte dor de ea.”
Un purtător de cuvânt al modelului a declarat: „Ofițerii au fost chemați, marți, 22 decembrie, în jurul orei 11.30 dimineața, la o adresă în Duns, Scottish Borders, după moartea subită a unei femei de 50 de ani. Nu există circumstanțe suspecte și un raport va fi transmis procurorului. Apropiații săi au fost informați iar familia cere ca intimitatea lor să fie respectată. Aranjamentele pentru înmormântare vor fi anunțate la o dată ulterioară.” Mai multe detalii despre motivul pentru care Stella Tennant a murit nu sunt cunoscute în acest moment/
Născută în Scoția, Tennant, nepoata celui de-al 11-lea duce de Devonshire, Andrew Cavendish și al Deborei Mitford, și-a început cariera de model, În 1993, la vârsta de 23 de ani, într-o eră în care supermodelele stăpâneau podiumurile. Look-ul său puternic și piercing-ul din nas au atras imediat atenția editorilor de modă, a unor fotografi celebri precum Steven Meisel și Bruce Weber, dar și al designer-ilor, cum ar fi Karl Lagerfeld, care a promovat-o ca imagine Chanel cu un contract exclusiv. Numai în ultimii doi ani, Tennant a pășit pe podiumuri pentru Valentino, Alexander McQueen, Saint Laurent și Balenciaga. De asemenea, a fost una dintre vocile puternice care a ridicat gradul de conștientizare al impactului pe care moda îl are asupra mediului.
La finalul anilor 1990, Stella Tennant s-a căsătorit cu David Lasnet. Cei doi s-au cunoscut la o ședință foto în New York, unde Lasnet îl ajuta pe fotograf. Cuplul a avut patru copii (Marcel, Cecily, Jasmine și Iris) împreună înainte de a se despărți la începutul acestui an.
Foto: Profimedia