Sigur că majoritatea editorilor de modă preferă să vorbească despre show-urile cu succes de casă sau despre numele hot ale momentului, asta am făcut și noi de multe ori, dar ce-ar fi să vă luați o pauză de câteva minute și să vă aruncați privirea peste ultimele propuneri Lacoste?
Lacoste a avut întotdeauna o estetică curată, chiar avangardistă, dar și o discreție care a plasat brand-ul într-un con (nejustificat) de umbră.
Louise Trotter, directoarea de creație Lacoste, este hotărâtă să intervină în acest sens și să facă din produsele clasice Lacoste adevărate obiecte ale dorinței.
Tricourile polo interpretate, cu volume supradimensionate, mi se par perfecte. La fel și ansamblurile în nuanțe fluo, dar și trenciurile cu linii minimaliste, din materiale tehnologice.
Există ceva foarte Wes Anderson în această colecție, un ceva care m-ar face să cumpăr tot (mă rog, aproape tot), dacă nu am fi în plină pandemie.
Și, trebuie să recunoașteți – inclusiv styling-urile masculine, cu pantaloni de trening din mătase, cămăși și veste cuminți, din tricot, arată impecabil!
Foto: Imaxtree