Jachete pentru toamna 2017 – ce modele sunt la moda

Jachetele sunt cel mai bun prieten al tau in sezonul ce tocmai incepe. Afla de la noi care sunt modelele cu care treci toamna cu stil si mai ales cum sa le porti pentru ca tinutele tale sa fie sexy, stylish, spirited!

Ok, nu ai cum sa inventezi roata cu o simpla jacheta, chiar daca o parte dintre optiunile pe care le ai la indemana pot fi considerate new-entry in ceea ce priveste viziunea designerilor. Insa cu putina imaginatie poti reinventa si restiliza unele pe care le ai deja, astfel incat rezultatul obtinut sa fie extrem de modern. Descopera-le si ce jachete pentru toamna 2017 se poarta!

Jachete pentru toamna 2017 – ce modele sunt la moda:

1. Metalic

Ti-ai imagina vreodata ca texturile metalice vor deveni ceva extrem de firesc cand vine vorba de jachete pentru toamna 2017? Ei bine, sezonul acesta tocmai asta s-a intamplat daca si o casa de moda atat de clasica ca repere si viziune cum este Chanel a introdus acest gen de propuneri in colectie.
Mizeaza in rest pe culori si piese neutre, tocmai pentru a lasa elementul metalic in prim plan si a nu incarca prea tare tinuta. O jacheta metalica este mai mult decat suficienta din punctul acesta de vedere!

2. Carouri

Celebre motive de tartan reapar in centrul atentiei, insa nu te astepta doar la interpretari extrem de clasice, care ar putea sa iti aduca aminte de uniformele scolare. Esteban Cortazar sau J.W. Anderson la Loewe sunt o parte dintre cei responsabili pentru varianta moderna a acestuia, in care un styling indraznet sau niste detalii si ciocniri de texturi diferite transforma jacheta in carouri intr-un must have al toamnei.

3. Denim

Ok, vei spune ca ce mai poate fi nou in cazul unei jachete din jeans. Se pare ca noul nou poate fi interpretat ca vechiul nou, in sensul ca estetica anilor 90, in care se marsa pe tinute all denim, a revenit si, dupa cum poti observa in colectia APC sau Dior, face parte din ansamblurile de referinta ale acestui sezon.

Daca acest mix ti se pare prea plictisitor sau previzbil, te poti oricand inspira din colectia Louis Vuitton si sa cambrezi jacheta din denim fie la croitor, fie printr-o curea in talie si sa o porti cu o fusta din stofa de lana.

4. Pepit

Un alt imprimeu care poate fi considerat un clasic reiterat este pepitul. In sezonul toamna-iarna 2017/2018, acesta se translateaza printr-un total look compus din jacheta cu pantaloni sau fuste. Fie ca optezi pentru varianta sexy Off White, cea conservatoare de la Stella McCartney sau cea baggy de la Wanda Nylon, ideea e sa porti acelasi imprimeu de sus pana jos.

5. Blana

Evident, jachetele nu sunt menite doar pentru temperaturi moderate. Daca alegi un model din blana, eco sau nu, acesta te va insoti cu succes si in zilele reci de iarna si iti va tine suficient de cald pentru a-l purta si cu o rochie, cum iti propune Alessandro Michelle in colectia Gucci.

6. Pufoaice

Pufoaicele sunt probabil cea mai practica investitie pe care poti sa o faci. De ce? Pentru ca nu sunt ideale doar pentru zilele de weekend, ci acum le poti purta linistita si intr-un styling bazat pe suprapuneri, in care o poti adauga peste un sacou sau un trenci, in functie de ce alegi pentru zilele saptamanii.

Combinatia noastra preferata este ca de la Kenzo, in care rochia fluida isi gaseste un contrapunct perfect in pufoaica cu influente sport.

Preferata ta care e?

Citeste si:
The little black dress – 15 modele stylish de rochii negre, sub 300 lei

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion