Ieri seară, în tunelul din sticlă construit special de Louis Vuitton în jurul bazinelor cu apă din curtea Muzeului Luvru, Nicolas Ghesquiere a prezentat o colecție cu elemente futuriste și androgine, întorcându-se la pasiunea lui pentru Space Age și volume arhitecturale din materiale tehnice.
Mâneci supradimensionate, plisate, din țesături cu imprimeu digital, jachete largi cu umeri mari și pantaloni cu talia înaltă – toate „obsesiile” de design ale lui Ghesquiere s-au reunit în noua colecție pentru a portretiza o femeie a viitorului, deopotrivă puternică și vulnerabilă.
În viteza cu care au defilat pe podium, o parte din modele au părut băieți – „dar au fost toate fete”, a spus Ghesquiere. „Ideea mea a fost să creez puțină ambiguitate pentru că toată lumea consideră că, atunci când o femeie se îmbracă precum un bărbat, ea pare mai puternică. Or, eu cred că, de fapt, e multă vulnerabilitate sub acel costum masculin…”
Despre imprimeurile futuriste prezente pe tricouri și rochii, designerul a spus că „sunt peisaje artificiale pe care noi le-am creat pentru a fi imprimate pe haine – unele buline pe care le vedeți sunt orașe imaginare și lacuri de potasiu fotografiate de o dronă…”
Prezentarea Louis Vuitton a încheiat Paris Fashion Week în prezența presei de modă și a multor celebrități: Cate Blanchett, Alicia Vikander, Léa Seydoux, Catherine Deneuve, Sophie Turner, Joe Jonas, Isabelle Huppert și alții.
Foto: Louis Vuitton