Zalando lansează „Cultural Ties”, o explorare a stilului streetwear și a comunităților sale din Europa

Zalando a provocat scena modei cu un nou proiect, explorând șase scene de streetwear și expunând poveștile lor prin vocile diverselor comunități din orașe precum Amsterdam, Antwerp, Berlin, Paris, Stockholm și Varșovia. Domnica Mărgescu relatează de la Stockholm.

Zalando este mereu o rampă de lansare pentru mine, o provocare și totodată o ocazie pentru a descoperi cele mai noi și cool scene ale modei. De această dată, provocarea a fost Stockholm, iar motivul a fost lansarea unui album numit Cultural Ties, ce a adunat imagini și vorbe de la cei mai influenți oameni din domeniul numit streetwear din Amsterdam, Antwerp, Berlin, Paris, Stockholm și Varșovia.


Ei bine, eu mi-am făcut bagajele pentru Stockholm, orașul-surpriză care mi-a lăsat un gust atât de plăcut și de fresh încât abia aștept să mă întorc. Echipa Zalando a fost cea mai bună gazdă, dar și ghid în același timp, dezvăluindu-mi cele mai cool locuri underground din Stockholm, dar și cele mai savuroase discuții cu artiști sau stiliști considerați vedete underground locale, oameni care dau tonul trend-urilor și al dezbaterilor în comunitățile lor.

Ideea celor de la Zalando a fost să conecteze comunitățile și să încurajeze descoperirea acestora prin intermediul poveștilor, stilului și al spațiile deținute, prezentând astfel în fiecare oraș o colecție atent selectată cu conținut inspirațional de interviuri cu trendsetteri locali, fotografii originale sau Hotspots curatoriate – acele destinații de neratat pentru descoperirea stilului streetwear din fiecare oraș. În plus, cu ocazia acestor evenimente, Zalando a lansat și o colecție exclusivă de produse Adidas Originals, disponibilă pe toate piețele Zalando începând cu luna decembrie. Nu aveți cum să ratați tricourile cu cel mai cool design ale acestei capsule, dedicate fiecare câte unuia dintre cele șase orașe.


„Streetwear este mai mult decât un stil, este un cod cultural. Este vorba despre cine suntem, ce reprezentăm și de unde venim – așa că este în continuă evoluție, ceea ce este foarte interesant.', spune Daniela Klaeser, Team Lead pentru Streetwear Buying la Zalando, pe care am și cunoscut-o, fiind unul dintre ghizii noștri la Stockholm.

Fiecare loc pe care l-am vizitat la Stockholm este un hotspot, ales cu grijă de către localnici. Această combinație de baruri, restaurante, magazine și cluburi este văzută ca fiind începutul unor subculturi streetwear viitoare și reprezintă destinații de neratat atât pentru iubitorii de streetwear, cât și pentru călătorii pasionați. Așadar, nu trebuie decât să descoperiți Cultural Ties dând click aici. Astfel, găsiți toate hotspot-urile din cele șase orașe considerate cele mai cool și avangardiste la ora actuală, și nu vă rămâne decât să le explorați și voi, la rândul vostru, în căutare de inspirație.


Citește și:
Fashion Week la facultate: Experiența studenților de la UNARTE

Foto: Zalando

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion