Era momentul să reapară în centrul atenției, după câteva sezoane de repaus. Denimul a revenit în forță chiar și la marile case, precum Givenchy sau Saint Laurent, care până acum s-au ferit de această textură casual.
În general nu aș recomanda nimănui o rochie din denim, însă cele de la Givenchy sau Marine Serre m-au făcut să mă răzgândesc. Tu ce părere ai?
Nu, nu este vorba despre acele fuste din denim strâmte și scurte, ci de unele inspirate de anii ’70, cu un aer vintage. Preferatele noastre sunt cele semnate Stella McCartney sau A.P.C.
Cu cât mai scurte, cu atât mai bine! Dar atenție la croiul acestora, evită-le pe cele strâmte și scurte.
Inspiră-te de la Alexander Wang, Hedi Slimane (Celine) sau Demna Gvasalia (Balenciaga), care au reușit să creeze ținute full denim în stiluri complet diferite. Alege-ți preferatul!
Noutatea este că designerii au revenit la clasicele modele de jeans „bootcut”, renunțând la cei „slim fit” sau „boyfriend”. Dar nu-i așa că pentru tine sunt nou-nouți? Eu, una, nu am mai purtat „bootcut” din anii ’90!
Salopeta din denim poate deveni o piesă extrem de sexy dacă o porți desfăcută și o accesorizezi cu coliere lungi, așa cum a făcut americanul Brandon Maxwell.
Foto: Imaxtree