A doua ediție MBBFW a trecut, iar o internă ELLE îți spune cum s-a văzut evenimentul prin ochii ei, la prima participare la o astfel de ocazie.
Text de Karina Nicoleta Cseres
O să încep review-ul meu pentru a doua ediție MBBFW cu o poveste. În fiecare an, pe 31 decembrie, îmi duc la capăt o mică tradiție. Nu, nu e despre cele 12 boabe de struguri mâncate sub masă sau lenjeria roșie purtată pentru noroc. Eu îmi fac un vision board pentru anul care urmează. Cred cu tărie în puterea intenției, în motivație și hotărâre. Și da, știu că uneori sunt folosite ca sinonime, dar în realitate sunt complementare. Intenția dă direcție, motivația îți aprinde focul interior, iar hotărârea te face să mergi mai departe.
Pe vision board-ul meu pentru 2025 am pus o mulțime de imagini din marile capitale ale modei — Milano, Berlin, Paris, New York. Și când am lipit acele imagini, eram doar o studentă care abia începuse facultatea de Publicitate (nici măcar de Modă!) de două luni. Dar în adâncul meu am știut dintotdeauna că moda este my thing — sau, cel puțin, scrisul despre ea. Și iată-mă la MBBFW. Așadar, intenția chiar contează.
A doua ediție MBBFW a fost pentru mine un vis devenit realitate. Am fost acolo în a treia zi, când au avut loc prezentările Ami Amalia, M.Marquise, Kata Szegedi, Rxquette, Diana Milkanova, Alexandra Șipa, MURMUR și Bevza — deși ultimele două mi-au scăpat.
Am plâns la prezentarea Ami Amalia. A fost pur și simplu divin. Emoția aceea pură, acele culori care se contopeau perfect cu energia locului, diversitatea oamenilor aleși să defileze — mame cu bebeluși în brațe sau femei care urmau să devină mame, femei de toate vârstele, actrițe (nu pot să nu o menționez pe Ana Ularu, care mi-a furat inima încă de când am ascultat-o recitând la Unfinished Love Stories), bărbați și cățeluși chiar. Totul părea desprins dintr-o poveste în care iubirea și vulnerabilitatea deveniseră sinonime cu puterea.
Era un sentiment de iubire care închega colecția, un fir roșu al feminității curajoase. Iar eu, în mijlocul tuturor acestor trăiri, mă simțeam copleșită de entuziasm, confuzie și nerăbdare — exact ca atunci când te îndrăgostești pentru prima oară.
Rxquette și Alexandra Șipa m-au cucerit pentru că au reușit să surprindă exact ideea mea despre feminitate: o combinație de îndrăzneală și delicatețe. Uneori sunt foarte colorată, neînfricată, cu multă dantelă, transparențe și accente care cer atenție. Alteori aleg perle, mătase și linii minimaliste, care conturează corpul. Ca un mic nerd, am căutat imediat după prezentare rochiile Rxquette online și m-am gândit câteva nopți dacă e impulsiv sau nu să îmi iau una. (Încă nu ştiu.)
Unul dintre cele mai intense momente a fost să iau interviuri vedetelor, ca o mică jurnalistă la ELLE. Emoțiile mi se amestecau cu adrenalina, iar în jurul meu se perindau figuri celebre și nume mari din industrie. Îmi simțeam inima bătând nebunește de fiecare dată când începeam un nou interviu. Am avut norocul să primesc încrederea fetelor de la redacție — fără susținerea lor, probabil că n-aș fi fost acolo, la a doua ediție MBBFW. Mi-am pregătit ținuta cu două zile înainte, am dormit cu grijă să nu ratez nimic și am repetat mental ce aș vrea să întreb. În ziua aceea, totul trebuia să fie perfect, iar emoțiile să fie domolite și transformate în curaj.
Este minunat că MBBFW oferă o scenă unde designerii români pot străluci și își pot pune amprenta asupra industriei, însă mai avem de lucru pentru a sprijini cu adevărat scena modei autohtone. E nevoie de mai multă deschidere, susținere financiară și oportunități reale pentru creatori emergenți, astfel încât moda românească să își atingă potențialul maxim și să fie recunoscută la nivel internațional.
La final, a doua ediție MBBFW a fost o lecție intensă — nu doar despre modă, ci și despre mine. Mi-am confirmat că intenția chiar contează, iar pasiunea te poate duce acolo unde visezi, chiar dacă drumul pare uneori nesigur.
Foto: Mercedes Benz Bucharest Fashion Week