Extravagantza, trend-ul fashion care va cuceri vara

Trend-urile parcă răsuflă ușurate – minimalismul a plecat în vacanță, iar peste cumințenia aparentă din ultimele sezoane s-a așternut liniștea – am intrat în era cabaretului!

Nici nu știu la ce să mă gândesc mai întâi atunci când vine vorba despre ce se întâmplă în moda sezonului – aș putea să mă gândesc la cei mai confortabili și luxoși loafers de la The Row, sau la trenciurile în nuanțe poetice de gri de la Lemaire, sau la rochiile cu tipare arhitecturale de la Jil Sander, practic la toate lucrurile care îmi plac și care îmi vor plăcea mereu. Dar lângă mine se aude clinchetul nervos, impacientat al cristalelor de pe jachetele din denim de la Area, văd proiectate pe niște pereți imaginari umbrele desenate de acele degetare lungi, aurii, de la Schiaparelli și parcă-parcă, în orice încăpere m-aș afla, simt mirosul puternic degajat de amintirea Baletelor Ruse ale lui Diaghilev.

Da, poate că femeile s-au săturat de minimalism și au nevoie de culoare, de bijuterii vizibile, agresive, de rochii din latex cu decupaje. Nici măcar nu mai trebuie spus că anticipam această mișcare – trend-urile vin și pleacă, sunt mereu aceleași, fix ca într-o schiță de Caragiale. Uneori, fashionistele care nu și-au găsit direcția stilistică se întreabă, asemenea cetățeanului turmentat, cu cine să voteze. Dar la o analiză atentă putem observa că după furtună se instalează liniștea, tot așa cum după o perioadă de acalmie stilistică vine uraganul. Și aduce cu el excese vestimentare, doar pentru a face loc altor elemente care se vor întoarce negreșit, și tot așa.

Dacă acum câțiva ani scriam despre euforia generalizată care umplea marile scene de aerul șaptezecist și de accentele boho, pentru a uita rapid de ele și a trece la curentul nouăzecist care avea să ne ia pe sus cu forța unui ciclon, Miuccia Prada fiind direct responsabilă de acest lucru, iată că acum ar trebui să ne așezăm confortabil în fotolii și să urmărim atent cel mai flamboaiant spectacol de cabaret – și aici ar trebui să-l menționez pe Daniel Rosberry, pentru că munca lui de la Schiaparelli reflectă cel mai bine ideea de creație, de avangardă și, până la urmă, de fidelitate – pentru că i-a rămas fidel Elsei Schiaparelli și a înțeles cum să-i traducă opera într-un limbaj universal, care să o facă dezirabilă și în aceste vremuri incerte.

Sigur, nu te poți gândi la ultimele sale show-uri fără să îl pomenești pe Mugler – există asemănări evidente. Dar asta nu înseamnă decât că Roseberry i-a adus un fel de omagiu maestrului absolut al exceselor, reușind să îmbine magic suprarealismul specific casei Schiaparelli cu acel vibe obsesiv, de forță absolută, adus de Mugler.

Poate vă întrebați ce mai e relevant azi: multe lucruri sunt relevante, dar atât de puține. Eu am ales să vorbesc aici despre câteva dintre ele, fix despre cele care acum descriu cel mai bine nevoile consumatorului de modă. Iată, isteria creată de Area este justificată pe deplin – sutienele din cristale, jachetele din denim cu aplicații, combinațiile cromatice în aparență kitsch, toate vorbesc, de fapt, despre fluiditate în modă. Or, chestiunea asta ar trebui aplaudată la scenă deschisă. Azi nu mai contează dacă și bărbații poartă perle sau dresuri din mătase cu logo la vedere, așa cum propune Alessandro Michele la Gucci, nu mai contează pentru că și ei au acest drept – tot așa cum femeile poartă bocanci sau salopete muncitorești – cumva trebuiau reglate diferențele.

Și mesajul Saint Laurent, făcut vizibil de Anthony Vaccarello, te face să te gândești tot la excese, chiar dacă era de glorie a clubului Matignon din Paris a apus – salopetele din jerse sau lycra, dar nu orice salopete, ci salopetele Saint Laurent, fac minuni, mai ales dacă alegi să le porți cu un blazer pe umeri. Această sexualitate vizibilă, aproape animalică, nu este deloc străină casei, pentru că însuși Yves Saint Laurent a pus-o pe hartă în anii ’80, dar nu oricum, ci cuplând-o cu un concept nou până atunci – cu androginia. Să nu o uităm pe muza lui preferată, pe Betty Catroux. Iar Vaccarello a înțeles asta și ne-o demonstrează acum. Parcă îți vine cheful să îți dai cu Opium și să dansezi pe muzica lui Grace Jones.

Pierpaolo Piccioli e ceva mai cuminte, dar nu foarte cuminte – ne îndeamnă să ne reîmprietenim cu ideea de glamour, să reintroducem paietele în viața noastră și să celebrăm amazoanele – numai o amazoană poate purta o rochie tip caftan din paiete cu sandale romane, plate. Tot la niște amazoane face referire și Olivier Rousteing, pentru că Balmain stăpânește la perfecție arta seducției – dacă vreți scandal, Rousteing vă pune la dispoziție materialul necesar – rochiile cu decupaje pe șolduri și accente metalice sunt chiar hot. Bine, nu îmi dau seama unde ați putea să le purtați pentru a fi cu adevărat apreciate, pentru că spațiul local nu li adresează deloc.

Mai degrabă vă orientați către o rochie într-o nuanță de mov sau sau bleu, din latex, de la Versace; Donatella are mulți ași în mânecă. Uitându-te la colecția Versace parcă te uiți la un film de Almodóvar și parcă auzi accentul particular al lui Penélope Cruz de undeva din culise. Există câteva asemănări cu ce se întâmplă la Gucci, cu mențiunea că Donatella este mult mai riguroasă când vine vorba de casting. Feminitatea Versace este, totuși, mult diferită de feminitatea Gucci, chiar dacă platforme și latex întâlnim în ambele tabere.

Nu știu ce v-ați propus să mai cumpărați, eu nu vă îndemn la excese, puteți recicla piese mai vechi, eu doar vă desenez o hartă a tendințelor. Iar tendințele dansează exploziv, flirtează, nu mai stau așezate cuminți la o cină de taină. Doamnelor, e vremea bustierelor, e vremea tocurilor înalte, e vremea pleoapelor machiate excesiv, a parfumurilor grele. Exagerați, doamnelor, dacă aveți chef. Nimic nu e prea mult.

Citește și:
Roz, culoarea care a invadat Instagramul

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion