Totul a inceput intr-o dimineata de vineri. Nu, de fapt, totul a inceput cu citeva saptamini inainte, cind brava noastra echipa de moda a demarat sesiunile foarte galagioase de brainstorming pentru ceea ce aveam sa fotografiem la inceput de noiembrie. Cine sa fie personajele din fotografii? Unde vom face shooting-ul? Care este povestea? Cum realizam atmosfera? Cine va fi fotograful? Ne incumetam iar sa chemam toti nominalizatii sau ne rezumam doar la citiva dintre ei? Si daca alegem dintre ei, care vor fi aceia? Si cum ii stringem la un loc pentru poze?
Toate intrebarile astea au ramas o vreme fara raspuns, pina cind, foarte incet, si-au gasit rezolvarea. A urmat apoi goana dupa haine, in timpul careia Cristina, Domnica si Maurice (ajutati de trei dintre internele noastre, carora le multumim si pe aceasta cale) au rascolit la propriu o multime de magazine si ateliere de designeri, au conceput accesorii si au imprumutat o tona de obiecte pretioase (cele din colectia Doinei Levintza, fragile si superbe, ne-au facut pe toate sa lacrimam in timpul sedintei foto, cind am fost trase de urechi cu fermitate ori de cite ori le atingeam). Și de-abia dupa aceasta alergatura in care citeva telefoane si-au trait de multe ori sfirsitul tragic al bateriei, multe masini au fost incarcate pina la refuz, plase si huse de haine au fost impachetate, am ajuns si la zilele faptelor.
Pentru ca o astfel de sedinta foto nu se poate face oricum si in nici un caz doar intr-o zi. Asa ca vineri, dis-de-dimineata, prima serie de modele s-a prezentat la salonul Beauty District, unde echipa lui Alex Abagiu, cu ajutorul LOréal Paris, s-a ocupat de machiaj, iar cea coordonata de Sorin Stratulat a avut grija de parul personajelor noastre. Si, cum ati vazut deja, au avut mult de lucru cu cele citeva peruci care le-au transformat pe eroinele noastre in niste veritabile dive foarte stylish venite parca direct din secolul trecut, din nebunii ani 20. Asta pentru ca echipa noastra de moda decisese deja ca vrem sa spunem o poveste extravaganta si cu un aer retro, inspirata de Marele Gatsby.
Abia spre prinz, dupa ce toate detaliile fusesera bine puse la punct, fetele au ajuns si la locul faptei, adica la Palatul Bragadiru, care a rasunat, doua zile la rind, de glasuri – vesele sau panicate, in functie de situatie –, tocuri in alergare si indicatii prompte („mai la dreapta, „mai la stinga, „barbia mai jos, „retuseaza rujul, „ai grija de suvita din breton). Si chiar inainte ca modelele noastre pentru ziua respectiva sa ajunga, tocmai terminaseram si noi de pus la punct incaperea care ne-a servit drept garderoba, in care un stander urias se incovoia sub greutatea hainelor, alte tinute isi asteptau rindul intinse pe citeva canapele, accesoriile se odihneau in cutiile lor ocupind un spatiu considerabil si vegheate in orice moment, ca sa nu se rataceasca, de una dintre interne, iar palariile – multe si spectaculoase, inca stateau in cutii.
Asa le-am primit pe Malvina Cservenschi, Stefania Ivanescu (pe care ati vazut-o anul acesta in trei editoriale in revista noastra) si pe bloggerita Doina Ciobanu, care au ajuns puse pe treaba si gata sa intre in povestea noastra. Doina, de altfel, a fost si cea care a pozat prima in sala mare a palatului, renuntind pentru o clipa la stilul ei minimalist ca sa imbrace o rochie cu franjuri in care a dansat ceva vreme, in timp ce Tibi Clenci o urmarea prin obiectivul camerei. Nici nu trebuie sa va mai spunem ca, atita timp cit departamentul de moda statea la cadru, restul echipei Elle pregatea in detaliu urmatoarele tinute – adica am probat toate tot ce ne-a cazut in mina, ca sa fim sigure ca totul e pus la punct si arata impecabil.
Ei, si dupa ce si Stefania Ivanescu a avut momentul ei de glorie linga una dintre coloanele palatului, am fost prinsi cu miinile in cutii si admonestati cum se cuvine de colegii nostri. Dar nu am avut prea mult timp de discutii, caci Malvina astepta sa fie schimbata si doar putin mai tirziu urcata pe o balustrada inalta, care ne-a dat ameteli si emotii. Dar ea nu a comentat deloc cind am pus-o sa sada, „relaxata, intr-o blana si pe tocuri inalte, la citiva metri inaltime, asa ca o felicitam pentru ce a fost in stare sa faca de dragul nostru. Pentru urmatorul cadru am decis sa exploram si curtea din spatele palatului, de care a avut grija Cristina Craciun, inarmata cu o matura si mereu temerara in fata incercarilor la care o supune meseria de stilist. Le-am scos imediat afara pe Doina si Stefania, imbracate in niste superbe tinute Balmain, si le-am cerut sa defileze sfidind norul amenintator si frigul care incepea sa ni se instaleze in oase. Daca va intrebati de ce zic toti oamenii ca la sedintele foto sau la filmarile cele mai complicate este si frig, va spunem noi – pentru ca asa este. Nu stim cum se face ca e mereu frig atunci cind avem mai multa nevoie de soare.
Dar dispozitia noastra s-a mai inseninat cind, intorşi in garderoba noastra improvizata, am vazut ca ajunsesera, in cele din urma, şi coletele pretioase care contineau tinutele noastre de coperta – citeva rochii pe care cu siguranta le-ati vazut in prezentarea Dolce&Gabbana. Si noi le mai vazuseram, dar am deschis cutiile ca niste copii in dimineata Craciunului, cu frisoane si asteptari aproape nerealiste. Cele patru rochii, cu accesoriile de rigoare, erau suficient de spectaculoase cit sa satisfaca orice fel de asteptari. Ne sclipeau ochii dupa ele, dar n-am avut timp sa le examinam prea mult, caci mai aveam inca lucruri de facut.
A urmat cel mai dificil cadru al zilei, in care toate cele trei eroine trebuiau sa pretinda ca se distreaza cum nu se poate mai bine pe scara cea mare. Nu ca nu s-ar fi distrat, dar dupa aproape doua ore in care fetele au fost aranjate la cadru, pregatite, retusate, reasezate o treapta mai jos, mutate din nou, iar retusate si la sfirsitul unei zile lungi, oboseala incepea sa se simta. Iar daca noi puteam sa stam jos si sa ne vaitam de dureri de spate, ele nu aveau incotro, trebuiau sa fie in continuare stralucitoare. Asa ca am zis mersi ca ele sint cele care pozeaza si noi sintem cei din spatele camerei, pentru ca in mod cert nu am fi fost capabili sa mai zimbim la ora aceea. Și am fost si mai multumiti la ultimul cadru al zilei, cind Ștefania, imbracata in margele si dansind pe o masa, ne-a aratat inca o data ce inseamna sa fii un model care stie sa isi faca treaba ca la carte. Asta in timp ce noi daduseram deja gata, de oboseala si drept usurare, una dintre sticlele de vodca aduse drept recuzita pe platou.
Dar noi stiam ce ne asteapta in dimineata urmatoare, cind cea de-a doua tura de modele s-a reunit la Beauty District. Simbata, in jurul prinzului, Catrinel Menghia, Andreea Raicu, Antonia si Anca Tiribeja (pe care ati vazut-o pe copertele din iulie si august ale revistei) erau pline de viata si gata de munca. Asa ca le-am luat la pozat pe rind, in timp ce le si intrebam despre stilul lor si despre ce le mai place sa poarte in ultima vreme. Și in timp ce Radu, asistentul lui Tibi, se asigura, cu un mop in mina, ca podelele sint lucioase si gata de pozat, noi ne asiguram ca Andreei Raicu nu ii este prea incomoda tinuta foarte sumara pe care i-o pregatise echipa de moda. Dar Andreea a decis ca vrea sa fie curajoasa si sa incerce lucruri noi, asa ca a pozat cu fruntea sus – asta pina a vazut rochia Dolce&Gabbana care ii era rezervata pentru coperta si ne-a spus ca mama ei cu siguranta nu va fi prea incintata de faptul ca fiica ei poarta o icoana.
Insa, pina sa ajungem la momentul celui mai important cadru din intreaga sedinta foto, Andreea a mai incercat si un costum Gucci absolut superb, in care nu credeam sa o vedem vreodata imbracata. In mod clar, surpriza noastra nu a fost ca pantalonii si jacheta imprimate cu frunze de palmier ii veneau bine, ci ca Andreea parca s-a transformat sub ochii nostri intr-un alt om. Si, cum statea cocotata pe o masa, cu pene in par, ne-am dat seama ca vorbim totusi cu una dintre cele mai elegante femei din Romania, care, chiar daca prefera deseori, in viata reala, tinute mai cuminti, e mai aventuroasa decit multe altele cind vine vorba de un shooting. Intre timp, Tibi Clenci le-a mai surprins si pe Catrinel si Antonia la o sueta lejera pe o scara, aratind impecabil in smoking-uri, iar noi am profitat de un moment in care Anca Tiribeja, imbracata deja in rochia semnata de Doina Levintza, dansa in fata unei ferestre asteptindu-si rindul, si am filmat-o pentru contul nostru de Instagram, unde am lasat sa se vada doar citeva detalii ale sedintei foto, ca sa nu va stricam surpriza.
Iar cum ziua inainta cu repeziciune catre seara, fapt care ne era semnalat de Boy, adorabilul ciine al Antoniei, prezent si el la locul faptei, prin mici scheunaturi de plictiseala, noi o asteptam pe Mihaela Radulescu, sosita special in tara pentru sedinta noastra foto. Și in timp ce ne pregateam pentru sosirea ei le-am mai fotografiat pe Catrinel si pe Anca in spatele scenei, rizind si distrindu-se, iar apoi le-am ascultat cind s-au lansat intr-o serie de istorii de pe vremea debuturilor lor in moda, caci cele doua au inceput sa lucreze in acelasi timp – adica acum 13 ani! Nici noua nu ne-a venit sa credem ca a trecut atita timp, dar mai ales am cascat ochii mari la fiecare dintre povestile despre casting-uri, campanii, designeri si fotografi. Iar cum Catrinel tocmai a pozat de curind in fata lui Peter Lindbergh pentru campania David Yurman (inlocuindu-le pe Gisele Bündchen, Kate Moss sau Karlie Kloss, care au fost imaginile campaniilor in anii trecuti), va imaginati ca avea despre ce sa povesteasca.
Ei, si cind deja stateam de povesti de ceva vreme, a ajuns si Mihaela Radulescu, cu o punga de pufuleti intr-o mina si o sticla de Coca-Cola in cealalta, explicindu-ne ca, desi traieste sanatos, nu rezista uneori acestor placeri vinovate, si ca indeasa in bagaj, dupa fiecare vizita in România, si citeva pungi de pufuleti pentru Ayan, fiul ei. La sosirea Mihaelei ne-am dat seama si noi ce inseamna sa lucrezi (inca o data, caci nu ne-au lipsit ocaziile) cu cineva care chiar stie ce vrea si ce face, cind si-a deschis bagajul in care zaceau nenumarate perechi de pantofi – Chanel, Jimmy Choo, Louboutin, nimic nu lipsea din arsenalul ei.
Asa ca, in timp ce Mihaela proba peruci si ne povestea intruna cite ceva (de la ea am aflat de vernisajul expozitiei de pictura a lui Catrinel si tot ea ne-a aratat si fotografii cu lucrarile pe care ar trebui sa le vedeti neaparat), noi o ascultam chicotind si rascolind printre pantofi. Iar cind ultimul fir de par din bretonul Mihaelei a fost aranjat perfect, am fost in cele din urma gata de coperta, asa ca le-am trimis pe protagonistele noastre pe scena palatului si le-am aranjat la linie, doar-doar tragem si noi coperta inainte sa vina noaptea.
Numai ca cele patru (Mihaela, Andreea, Catrinel si Antonia) s-au distrat atit de bine impreuna incit a durat ceva pina sa le potolim risetele si sa le convingem sa stea cuminti la poza. Asa ca, dupa indelungi parlamentari, dezbateri si deliberari despre ordinea fetelor la cadru si felul in care ar trebui sa stea fiecare, si dupa inca si mai lungi chicote si risete, de-ai fi putut sa le iei pe cele patru drept niste scolarite neascultatoare, am avut si noi un cadru de coperta si ne-am mai relaxat. Și uite-asa am mai fotografiat-o pe Mihaela Radulescu in alte citeva tinute, ba pe scena, ba in spatele ei, in timp ce ea ne relata cu lux de amanunte povestea in care se imagina imbracata in hainele propuse de noi, cind am si ajuns la ultima fotografie si ne-am dat seama ca nu stim cind au trecut cele doua zile. Asa ca ne-am luat la revedere de la eroinele zilei cu un categoric „Ne vedem pe 4 decembrie, la Elle Style Awards!’ si ne-am apucat sa impachetam si sa caram, din nou, tonele de haine si accesorii.
Text: Ioana Ulmeanu
Foto: Alina Baisan