Deși ne aflăm încă într-o perioadă care ne împiedică să organizăm sau să participăm la evenimente cu un număr mare de persoane, situația pare a se îmbunătăți și în acel moment, când vei avea din nou posibilitatea de a merge la o petrecere adevărată, îți vei dori cu siguranță să strălucești, dar într-o manieră adecvată, potrivită situației. Din acest motiv ne-am propus să analizăm cât mai în detaliu semnificația dress code-urilor, iar cel mai des întâlnit și care dă cele mai mari bătăi de cap este cocktail-ul. Așa că vom începe cu Dress code cocktail.
Spus mai simplu și pe șleau, o ținută de cocktail nu este altceva decât una formală, dar mai adecvată unei petreceri. Este mai casual decât ceea ce porți în mod normal la birou, dar un pic mai ceremonioasă și mai elegantă decât o ținută de zi. De cele mai multe ori, atunci când ești invitată la o petrecere cocktail, invitația va menționa acest lucru. Dacă nu, atunci se subînțelege că evenimente precum aniversări, reuniuni, logodne, nunți, botezuri, etc., sunt toate ocazii tipice unde o ținută cocktail este necesară. Pentru o femeie, acest lucru înseamnă de obicei o rochie și o pereche de pantofi cu toc, dar nu este singura variantă. Dress code-ul cocktail necesită ceva diferit față de ce ai purta la un eveniment black-tie și îți oferă posibilitatea de a compune un look fun, flirty și creativ!
Mai jos ți-am pregătit o listă cu dos & donts ale unei astfel de ținute.
Nu purta rochii prea revelatoare
Nu confunda un cocktail party cu o noapte la discotecă alături de prietenii tăi. Astfel, evită rochiile transparente, prea scurte sau decoltate și cele care atrag atenția inutil.
Poartă rochii cu lungimi și decolteuri adecvate
Atunci când îți alegi rochia, dacă asta îți dorești să porți, cu care te vei afișa la un eveniment cocktail gândește-te la ce ar spune părinții sau șeful tău. Alege lungimi midi și decolteuri nu foarte adânci.
Nu purta jeans
Deși în ziua de azi cu o pereche de jeans poți realiza inclusiv ținute de seară, atunci când pe invitația ta scrie cocktail, scoate-i din start din calcul.
Dress code cocktail: Poartă pantaloni sleek
Ce înseamnă asta? Alege, în funcție de preferințe, o pereche de pantaloni satinați wide-leg sau una dreaptă din stofă. Evită orice variantă casual pentru că riști să fii underdressed, indiferent ce alegi să porți în partea de sus.
Nu purta pantofi sport
Chiar dacă poți obține un outfit cool îmbinând o pereche de pantofi sport și o ținută elegantă, un eveniment cocktail nu este locul potrivit pentru așa ceva.
Poartă tocuri
În funcție de preferințe și de înălțimea de toc cu care ești obișnuită sau te simți confortabilă, o pereche de pantofi eleganți reprezintă cea mai bună alegere. Iar dacă chiar nu ești genul, alege o pereche de balerini cu vârful ascuțit și o aplicație statement.
Dress code cocktail: Nu purta genți oversized
Chiar dacă sunt comode și încăpătoare, gențile de dimensiuni mari nu au ce căuta la un astfel de eveniment. Nu ar face decât să te încurce.
Poartă clutch-uri
Nimic nu arată mai inestetic alături de o ținută elegantă decât o geantă de dimensiuni mari. Optează întotdeauna pentru clutch-uri discrete și rafinate.
Nu purta prea multe accesorii
O ținută prea încărcată nu va avea niciodată efectul pe care ți-l dorești. Din contră, vei arăta ca și când te-ai străduit prea mult. Așa că alege cel mai bine o bijuterie statement care să completeze perfect ținuta. Less is more!
Poartă lenjeria potrivită
Un sutien la vedere sau o pereche de slipi care se văd prin haine sunt un absolut dont atunci când vine vorba de o astfel de apariție. Alege piese cât mai discrete care să nu se distingă, altfel riști să pari neglijentă.
Dress code cocktail: Nu purta haine șifonate
Mai exact, înainte să ieși din casă, asigură-te întotdeauna ca ținuta ta este impecabilă și că nu prezintă nicio cută inestetică. Un steamer îți poate fi de mare ajutor dacă nu-ți place să calci.
Citește și:
Instastyle: Ținute cool de iarnă
Foto: Instagram