Cum va afecta pandemia de coronavirus și implicările sale sociale ceea ce purtăm?

Știm deja că industria modei a fost afectată într-o manieră devastatoare de criza generată de Covid-19. De la oprirea lanțurilor de aprovizionare din China și a problemelor fabricilor de manufactură din Italia la o scădere bruscă a vizitelor în showroom-uri și a comenzilor de retail, implicațiile economice încep să se arate pretutindeni.

Moda pare ultimul lucru la care să ne gândim în timpul unei crize mondiale de sănătate. Dar, aruncând o privire asupra fluctuaților de atitudine și lifestyle într-un scenariu acum în permanentă schimbare, ne întrebăm, pe bună dreptate, dacă designerii și brandurile și-ar putea adapta abordarea pentru restul anului în vederea ameliorării scăderilor de vânzări. Ar fi un pas extrem de important, în condițiile în care consumatorul își va schimba cu siguranță obiceiurile de a cheltui și de a face investiții, iar producția va avea de suferit.

La bază, moda este un domeniu emotional, iar într-o situație de criză precum cea pe care o traversăm acum oamenii își doresc în mare parte să simtă un confort, chiar dacă vorbim de unul metaforic. Vor reveni tricotajele comode din cașmir în prim plan? Sau poate halatele și hanoracele de toată ziua? Vor începe retailerii să vândă papuci într-o perioadă în care stiletto-urile sau sandalele cu platformă nu par a mai avea vreun rost?

Designerii au început în ultimul timp să renunțe la trendurile de streestyle și athleisure, optând acum pentru direcții mai rafinate de office wear. Recentele defilări pentru colecțiile de toamnă-iarnă 2020 nu au mai fost împânzite de pantofi sport și treninguri, ci de deux-piece-uri și piele. Totuși, cele mai multe nu mai rezonează în momentul de față cu obligația de auto-izolare, nici măcar pentru cei mai fashion-forward dintre noi.

În timp ce idea de confort a fost un subiect predominant în colecțiile de acum câțiva ani, sunt doar câțiva designeri care au prezentat tricotaje în colecțiile lor actuale. La Săptămâna Modei de la Paris, când se arătau deja primele semne ale influenței acestei crize asupra industriei fashion, Joseph Altuzarra a combinat siluete ladylike cu tricotaje somptuoase și papuci pufoși, mix care în contextul actual capătă mai multă semnificație.

În ceea ce privește trendurile de încălțăminte, direcția către bocanci, ghete și cizme pică exact la momentul oportun. Este clar că nu va fi o eră a paietelor, mătăsurilor sau altor excentricități. Tălpile din cauciuc pot fi șterse cu o mai mare ușurință, iar cele chunky, deja la modă, creează o alură post-apocaliptică în acord total cu ce se întâmplă acum.

Viața reală este acum dominată de strategii de lucrat de acasă, de întălniri virtuale prin Face Time sau Google Hangout, fapt ce lansează întrebarea dacă nu cumva ceea ce purtăm de la talie în sus va conta cel mai mult. Un vechi portret al lui James Dean îl arată purtând un pulover simplu negru tras peste nas și gură. Purtat astfel poate deveni o imagine a vremurilor actuale oferind un sentiment de ocrotire, chiar dacă numai simbolic.

În concluzie, confortul ca lux maxim va căpăta o cu totul altă semnificație anul acesta.

Citește și:
Stilul contează chiar și pentru cei care cred că nu contează!

Text: Daria Georgescu
Foto: Imaxtree, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion