Rodarte și Marc Jacobs le-au prezentat deja sezonul trecut. Acum se numără printre cele mai mari trenduri pentru primăvară vară 2020. Extrem de romantice, dar astăzi și un simbol pentru empowerment, mânecile bufante au fost de nelipsit pe podiumuri.
La New York, Milano și Copenhaga Marc Jacobs, Philosophy di Lorenzo Serafini și Cecilie Bahnsen au prezentat variante dreamy ale mânecilor inspirate de epoca renascentistă. Richard Quinn în schimb a mers la Londra pe o reinterpretare mai radicală din latex lucios sau printuri desprinse parcă dintr-un tapet. Una peste alta, au făcut furori, iar fashionistele nu se mai satură de ele. Dar cum pot fi purtate? Idealmente cu printuri și mult curaj.
Alessandra Rich este cunoscută deja pentu creațiile sale maximaliste. Dar pentru sezonul acesta s-a întrecut pe sine și a redefinit ce înseamnă Power Dressing mergând pe deviza „the bigger, the better” Mănecile sale au o alură foarte sexy, sunt realizate din materiale transparente și au fost inspirate de personajul lui Joan Collins din serialul Dynasty. „Motivul pentru care aceste mâneci revin din nou în modă', spune ea, este pur și simplu faptul că sunt ca o joacă. Și asta ar trebui să fie moda”.
Neozeelandeza Maggie Hewitt, fondatoarea brandului Maggie Marilyn, a utilizat pentru realizarea mânecilor voluminoase bumbac dur. Asemănător cu crepul se pretează perfect pentru a crea umeri dramatici. Astfel se poate obține exact acel contrast între grație și duritate.
Piesele Rejinei Pyo emană și ele atât romantism, cât și forță. „Mânecile bufante îți dau posibilitatea de a te juca într-o manieră flatantă cu forme și volume. Pot exprima feminitate, dar și putere”, explică ea adăugând și că ele pot conferi unui design o dimensiune interesantă și jucăușă. Pentru creațiile sale Pyo a ales imprimeuri în carouri sau culori puternice, motiv în plus pentru care au devenit must-have-uri.
În concluzie, sezonul acesta este momentul să mizezi pe măneci statement, nu pe accesorii statement.
Text: Daria Georgescu
Foto: Imaxtree