Cum să porți piesele înflorate ale verii fără să fii prea romantică

Rochii cu volane, bluze fluide sau fuste voluminoase toate pline de flori? La asta visezi pentru vara ce urmează? Ei bine, iată câteva tipsuri despre cum să le porți astfel încât look-ul tău să ramână cool & relaxat.

Întotdeauna am „ocolit' imprimeurile florale. Mi s-au părut mereu ori prea romantice, ori prea girlie, ori prea old school sau retro. Așadar niciodată nu le-am găsit locul și echilibrul în garderoba mea până în momentul în care m-am îndrăgostit iremediabil de o pereche de pantaloni din brocart înflorat de la Dries Van Noten pe care îi am de aproape cinci ani însă mi se pare că mai pot fi la fel de actuali și peste următorii cinci ani. Recunosc însă că am simțit mereu nevoia să îi port cu un tricou alb sau o cămașă albă doar ca să îi mai „potolesc' puțin.


În această perioadă însă „mi s-a făcut poftă' de flori și de imprimeuri înflorate, așadar iată câteva tipsuri despre cum să le porți.

1. Costumul

Alege un costum înflorat pe care să îl porți cu un tricou într-o culoare pe care o regăsești printre cele ale costumului. Nu purta tocuri cui în acest caz!

2. Flori + dungi

La prima vedere pare o combinație imposibilă însă dacă alegi texturile și imprimeurile potrivite, look-ul tău poate arăta spectaculos. Important este ca dungile și florile să fie în același registru de culori.


3. Rochia

Ți-aș sugera să alegi o rochie cu un imprimeu floral în culori puternice și nu pastelate. Astfel eviți look-ul romantic despre care vorbeam mai devreme. Este foarte important să îți faci o coafură grafică, evită buclele! Iar accesoriile pe care le alegi ar putea fi de asemenea colorate! Nu te teme de o ținută ce se transformă într-o explozie de culoare.

4. Kimono-ul

Aproape toate kimono-uriule sunt înflorate, deci ai de unde alege. Poartă-l cu piese casual, relaxate precum o pereche de jeanși și un T-shirt. Nu încerca să îl duci în zona glam, sau, cel puțin nu în această primăvară! Păstrează-l într-o zonă ușor hippie dar adaugând câteva accente trashy precum o pereche de teniși Converse sau Stan Smith. Iar tricoul poate fi cel cu formația ta rock preferată, sigur ai una!

Citește și:

Tendințe modă primăvară – vară 2021: Somewhere over the rainbow

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion