Cum a inspirat artista româncă Geta Brătescu colecția de primăvară Akris

Artista româncă Geta Brătescu a fost inspirația colecției Akris pentru primăvară/vară, dar și mai mult de atât. Între ea și designerul Albert Kriemler a avut loc o colaborare, iar unele dintre lucrările preferate ale artistei și-au găsit locul într-o linie simplă și în același timp extrem de sofisticată.

Directorul artistic al casei Akris, Albert Kriemler, este cunoscut pentru faptul că îi place să colaboreze cu artiști pentru colecțiile sale, iar de data aceasta artista româncă Geta Brătescu a fost muza și colaboratoarea sa, pentru linia de primăvară-vară 2019.

Artista româncă Geta Brătescu a murit pe 19 septembrie 2018, cu doar câteva zile înainte de prezentarea colecției pe care a inspirat-o, dar într-o carieră care s-a întins pe decenii (a decedat la 92 de ani, vârstă la care încă mai lucra în atelierul său) munca ei a acoperit multiple medii și, recent, a și primit recunoașterea bine și îndelung meritată. Contribuția Getei Brătescu la scena artistică din România a depășit cu mult sfera artelor vizuale, și a fost 'recompensată', în 2017, cu prezența ei în pavilionul României de la Bienala de la Veneția – prima expoziție personală a unei femei în pavilionul românesc, de altfel.

Pentru mulți, însă, mai cu seamă în afara țării, numele ei a început să fie cunoscut de-abia de atunci, odată cu participarea la documenta și la Bienală, iar culorile și colajele ei i-au atras atenția și lui Albert Kriemler. 'Am văzut pentru prima dată lucrările Getei Brătescu la documenta în 2017. În colajele Linia, o serie de forme roz și linii negre pictate, a folosit un ton de roz extraordinar, care m-a intrigat. Am început să citesc despre ea. Apoi, în același an, dar la Art Basel, am văzut mai multe lucrări. Galeria Hauser & Wirth m-a pus în contact cu galeria din București', a declarat designerul pentru publicația Artnet.

Kriemler a călătorit la București ca s-o cunoască pe artista româncă Geta Brătescu, a vizitat-o în atelier și în cele din urmă au stabilit termenii unei colaborări – Kriemler avea să aleagă câteva lucrări pentru inspirație, iar Geta Brătescu urma să aleagă, la rândul ei, lucrări semnificative și să dețină controlul asupra procesului creativ care urma să îi reinterpreteze munca.

Așa s-au născut piesele inspirate de seria de Magneți, lucrări ale Getei Brătescu datând din anii ’70, care au fost contribuția directă a artistei și au și deschis prezentarea de modă. Imaginile lucrărilor, a povestit designerul, au fost imprimate pe câteva piese, mai cu seamă pe rochii și fuste executate în tehnica soleil-plissé, dar și câteva dintre încheietorile pieselor sunt magneți care îi replică pe cei din lucrări. Povestea magneților, care vorbește despre puterea atracției, se regăsește acum și în câteva modele de genți.

Pe de altă parte, în colecție sunt vizibile și alte referințe, precum colajele colorate viu și înscrisurile brodate pe materiale ușoare, fluide. Iar deasupra tuturor, în această colecție aparent simplă, planează influența a ceea ce a fost un crez de o viață pentru artista româncă Geta Brătescu. Așa cum o spunea și în jurnalul ei, 'când desenez, spun o poveste despre forme.'

Citește și:
Care-i treaba cu TRAP-ul? (de Corina Bud)

Foto: Akris

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion