Culorile care vor conferi sezonul acesta viață ținutelor tale

Putea ieși din nou din casă. Cu restricții, este adevărat, dar chiar și așa, vom putea adopta, după mult timp, ținute mai complexe decât cele pe care le-am avut în ultima vreme.

În acest sens, culorile vor fi aliatul nostru principal pentru a conferi ținutelor un aspect vesel, atât de binevenit după lunga perioadă de izolare. Fie că vei prefera să le porți head-to-toe sau doar ca accent, culorile propuse de institutul Pantone pentru acest sezon sunt fascinante, emană bună dispoziție și vor scoate orice ținută aparent banală din anonimat.


Roz

În timp ce anul trecut nuanțele de violet au fost cele mai prezente pe podiumuri, designerii și-au îndreptat pentru acest sezon atenția către roz. „Pink Peacock', cum a fost denumită culoarea de Pantone aduce aminte de fuchsia, dar este mult mai aprinsă. Se potrivește de minune cu negru, maro și gri, dar merge bine și cu verde măsliniu. Fie că o adopți ca total-look într-un costum sau o rochie sau doar ca pată de culoare sub forma unei genți sau unei perechi de pantofi, această nuanță îți va asigura întotdeauna apariții inedite.


Albastru

Una dintre culorile cele mai prezente pe podiumuri anul acesta a fost albastrul clasic, denumit de Pantone chiar așa, „Classic Blue'. Iar cel mai bun lucru la această nuanță este versatilitatea sa absolută. Nu este nevoie decât să aruncăm o privire rapidă asupra colecțiilor pentru a ne da seama ce ușor poate fi integrată în garderobele noastre. Adoptată de designeri în special pentru piese de zi cu zi, precum pantaloni, fuste, cămăși sau trenciuri, a fost una dintre cele mai des întâlnite nuanțe alese și pentru rochii sau ținute mai elegante, de seară.


Galben

„Empire Yellow', o nuanță de un galben cald, duce imediat cu gândul la relaxatele zile însorite de vară. Chiar dacă, la prima vedere, pare greu de combinat, dă-i totuși o șansă și poart-o ca accent care să confere ținutei tale o notă mai luminoasă. Dacă ești însă mai curajoasă și ai chef de experimente, o poți purta în combinație cu nuanțe puternice de roz, portocaliu sau albastru sau head-to-toe sub forma unei rochii maxi cu volane sau a unui ansamblu fustă și top asortate cu o pereche de sandale maro roșcat.


Roșu

Nu renunța la această culoare chiar dacă o ai deja de ceva timp în garderobă, este la fel de stylish sezonul acesta, ca și în cele trecute. Pe nuanța aprinsă „Flame Scarlet' și cea plină de viață denumită de Pantone „Fiesta' are o putere simbolică aparte și funcționează mai ales de una singură, fără a necesita accesorizare în plus. Lasă-te inspirată de propunerile designerilor și poartă această culoare sub formă de rochie cu volum ca la Rochas, de rochie sacou ca la Balenciaga, de trenci ca la Marine Serre sau de deux-pieces format din vestă și pantaloni scurți ca la Shiatzy Chen.


Portocaliu

Aducând aminte de apusurile de soare de la malul mării și de Tequila Sunrise, una dintre băuturile care acompaniază cel mai des aceste momente, nuanțele de portocaliu denumite de Pantone „Saffron' și „Orange Peel' sunt cele mai vesele opțiuni ale sezonului și au fost prezente pe nenumărate podiumuri pentru sezonul cald, de la Prada și Marni, la Emilia Wickstead, Rejina Pyo și Moschino. Iar datorită lui Simon Porte Jacquemus și ale sale rochii sexy oranj, a devenit opțiunea numărul 1 pentru garderoba noastră de vacanță.


Cand vrei sa impresionezi vizual, trebuie sa stii care sunt culorile complementare!

Citește și:
Top 8 rochii de vară sub 200 lei

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion