Pentru colecția Pre-Fall 2019, Nicolas Ghesquiere a ales să-și prezinte creațiile nu pe un podium ci prin intermediul unui lookbook cu totul extraordinar, pentru care au pozat nu mai puțin de 17 celebrități.
Imaginile au fost realizate la New York, cu puțin timp înainte de Crăciun. Collier Schorr a fotografiat, într-un adevărat tur de forță, câștigătoare și nominalizate la Oscar purtând cele mai noi creații Louis Vuitton – ca Alicia Vickander, Jennifer Connelly, Michelle Williams, Lea Seydoux, Laura Harrier sau Ruth Negga, dar și câteva new faces foarte promițătoare, ca Kelsey Asbille, Indya Moore sau Urassaya Sperbund.
Referindu-se la colaborarea cu aceste celebrități, Nicolas Ghesquiere a spus: „Toate aceste femei au diverse personalități care reprezintă moda la Louis Vuitton. Fie ele staruri sau tinere talente, toate împărtășesc aceeași putere a voinței și încredere în alegerile lor, reflectând în același timp eclectismul identității feminine.”