Cele mai cool ținute de street style de la Paris Fashion Week

Eleganța presărată cu un dram de nonconformism se găsește doar la Paris Fashion Week. Inspiră-te și tu din cele mai cool ținute ale fashioniștilor!

Fiecare săptămână a modei este altfel, fiecare oraș are vibe-ul lui și toți oamenii modei știu asta. Parisul este clasic, elegant, glamour, delicat, opulent dar extrem de cool. De aceea este cea mai mare provocare pentru vedete, stiliști, iubitorii de street style sau influencers să „îi facă față'.


Chanel, Dior, Saint Laurent, de exemplu sunt branduri pariziene care au făcut istorie și ai senzația mereu că Coco, Christian sau Yves sunt cu ochii pe tine și că tu trebuie să fii la înălțime!

Așadar, iată câteva tips-uri pe care le-am „furat' de la cei mai stylish participanți la Paris Fashion Week:

1. Umbrela

Cel mai adesea la Paris plouă. În acest sezon a plouat trei zile fără oprire astfel toți oamenii fashion au avut nevoie de umbrele. Atenție însă, umbrela pe care o porți trebuie să fie cât mai neutră, să nu atragă atenția și să lase ținuta să fie în prim plan. Astfel, cea mai bună variantă este cea transparentă care nu îți va obtura outfit-ul.


2. Rochii de seară în timpul zilei

De obicei îți sugerăm să eviți să porți ținute de seară ziua, însă dacă este un oraș unde poți face asta, dar să te și simți confortabil, ei bine, acesta este Parisul. Așadar, poartă cea mai elegantă rochie din catifea sau dantelă, în toiul zilei și plimbă-te prin Jardin de Tuileries!

3. Mix & match

Dungi & carouri? Sigur la prima vedere vei spune că este o propunere „indecentă' și mult prea casual pentru Paris. Însă ca această ținută să fie super stylish este musai să dai atenție detaliilor. Alege un pulover din cașmir sau o cămașă din mătase în dungi și o pereche de pantaloni țigaretă în carouri care să fie exact în nuanțele cămășii. Adaugă o pereche de stiletto sau kitten heels și un clutch iar ținuta va fi super fashion. Ah, și încă ceva: adaugă și un chocker din cristale pentru un aer și mai glam!

Citește și:
Tendințele de la Săptămâna Modei din Londra

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion