Cele mai cool modele de ghete cu talpă chunky în care să investești acum și de ce

Extrem de practice și surprinzător de versatile, ghetele cu talpă groasă au rămas în tendințe și se preconizează a fi încălțămintea sezonului.

O tendință care a prins pentru prima dată anul trecut, când Prada a debutat cu pantofii și ghetele Monolith cu talpă chunky și care a atins rapid statutul de cult, încălțămintea cu platformă a rămas, de atunci, un element esențial în dulapurile iubitoarelor de modă. De ce? Deoarece este confortabilă, practică și poate fi purtată la fel de bine cu rochii vaporoase, precum și cu o pereche de jeans rupți. Iar casei Prada i s-au mai alăturat cu repeziciune și altele inclusiv The Row, Alexander McQueen, Chanel, Off-White, Ganni și Bottega Veneta.


Anterior, un element esențial al uniformei punk, bocancii Dr. Martens au fost de-a lungul anilor un favorit, cu puține brand-uri capabile să se laude cu același tip de longevitate. De la crearea lor la finalul anilor 1940, ele au fost adoptate pe rând de o serie de subculturi, de la skinheads în anii 70, la punk-iștii anilor 80 și până la mișcarea grunge din anii 90. Și acum, datorită unei noi generații de entuziaști, inclusiv fashion icons ale momentului, se bucură de o altă renaștere.


În timp ce acest stil de încălțăminte este în mod evident perfect adecvat pentru toamnă și iarnă, este la fel de purtabil și în sezonul cald, transformând-ul într-o achiziție extrem de rentabilă. Fie că preferi să porți aceste ghete într-o manieră contrastantă cu un slipdress și un sacou, în varianta office cu un deux-pieces, sexy cu o rochie sau o fustă mini sau grunge cu o pereche de jeans și o cămașă oversized, îți vei da rapid seama că este un element cool, fresh și versatil care nu-ți poate lipsi din garderobă.

Citește și:
Fashion trend: Back to black

Foto: Imaxtree, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion