Cei mai cool sneakerși de purtat în 2020

Anul acesta nu arată deloc plictisitor în ceea ce privește cele mai noi modele de teniși! Află care sunt cei mai cool sneakerși de purtat în 2020!

Azi îți vom vorbi despre Cei mai cool sneakerși de purtat în 2020. Tenișii și-i alege fiecare în mod clar în funcție de stilul vestimentar. După cum s-a văzut și după lansarea deja celebrului model 3S de la Balecnciaga, părerile au fost împărțite între extaz și agonie, unii adorând-i, alții detestându-i și numind acest trend de teniși butucănoși, lansat de acest model, the ugly sneakers trend.


Fast forward la noua decadă și anul 2020, noile modele sunt parțial moderate, parțial mai clasice decât te aștepți, altele suficient de colorate încâ să fie extrem de vizibile, dar toate reflectă în mod clar personalitatea oricăreia dintre noi!

O parte dintre cei mai cool sneakerși de purtat în 2020 nu sunt încă lansați, dar am făcut un grupaj al celor mai spectaculoase colaborări pe care le poți anticipa.

Modele care se vor lansa în 2020 sunt evident colaborări între diverse brand-uri sau realizate în parteneriat cu câte un artist, o formulă care s-a dovedit a fi de maxim succes în ceea ce privește popularitatea modelelor și implicit și sumele generate din vânzarea lor, marea majoritate având stocul epuizat în câteva minute.


Iată care sunt aceste modele și datele de lansare pe care trebuie să le reții:

– adidas Yeezy Quantum

Noua creație a lui Kanye West va fi lansată cu ocazia NBA All-Star Weekend, care va avea loc pe 16 februarie.

– Dior x Air Jordan I

Acest mix între Dior și Nike este probabil una dintre cele mai anticipate colaborări, mai ales că aceasta va fi produsă în doar 1000 de exemplare. Data de lansare? Aprilie 2020.

– Sacai x Nike LDV Waffle

Colaborarea dintre Sacai și Nike a provocat un mic seism anul trecut, fiind sold out instant, așa că te poți aștepta ca și noile modele, care urmează sa fie lansate în februarie, să cauzeze aceleași reacții.

– Tom Sachs x Nike Mars Yard 2.0

O reeditare a modelului lansat în 2012 și care folosește materialul Vectran, aprobat de NASA pentru misiuni spațiale, este așteptată în primăvară.

– Travis Scott x Nike Air Max 270 React

Data de lansare este încă necunoscută, neștiindu-se prea mult despre această colaborare în afară de câteva poze care au scăpat pe internet.

Lăsând însă această categorie la o parte, mai există câteva modele de referință în ceea ce privește cei mai cool sneakerși de purtat în 2020.


Aceștia sunt fie modelul decupat la spate, pe sistemul mocasinilor, scos de Maison Margiela sau cei derivați din ghetele de iarnă, gândiți de Alexander Wang pentru colecția lui cu adidas.

După cum vezi, deja există două extreme. La polul opus se situează modelele albe, simple, extrem de clasice, promovate de Celine de exemplu. Modele de genul acesta găsești mereu la adidas, dar preferatul meu este varianta sustenabilă propusă de Stella McCartney.

Colaborarea dintre Nike și Off-White încă generează interes cu modelul ultra colorat din 2020. Și prețul a fost ajustat și el considerabil, fiind redus aproape la jumătate față de primele modele lansate în acest context.


O altă sugestie personală sunt variantele de la Reebok. Fie că optezi pentru cele clasice sau o varianta colorată, Reebok se pare că este the new thing în ceea ce privește sneakerșii cool din 2020.

Iar celebrii teniși cu platformă nu pleacă nicăieri, de la modele propuse de giganții Nike, Adidas șamd până la interpretările de designeri, cum sunt cei de la Miu Miu.

Cert este ai nenumărate opțiuni pentru cei mai cool sneakerși de purtat în 2020!

Citește și:
Operațiunea Dulapul cu fashion influencer-ul Sophia Roe

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion