Pandemia care a cuprins întreaga planetă a cutremurat și domeniul modei. Retailerii se întreabă dacă să mai comande colecțiile pentru toamnă-iarnă 2020/2021, iar brand-urile se întreabă dacă să mai producă acele piese sau să facă o pauză mare și să sară complet peste sezonul viitor. O astfel de mișcare ar avea efecte devastatoare de-a lungul întregului lanț de producție – moda este una dintre industriile lumii care angajează cei mai mulți oameni, din toate zările globului. Așa că ce se va întâmpla cu moda în viitor e o întrebare bună, dar oare cine are răspunsul? Lucrurile se schimbă de la o zi la alta, iar previziunile în modă, la fel. Pe scurt, și moda se află pe moment în carantină!
Federation de la Haute Couture et de la Mode din Franța a anunțat amânarea (pentru moment doar, deoarece se discută chiar despre o anulare) a Săptămânii Modei pentru bărbați de la Paris, care urma să aibă loc în iunie, dar și a celei Haute Couture, care se desfășoară, conform tradiției, în iulie. Se discută încă despre noi date posibile.
Camera Nazionale della Moda Italiana a anunțat, de asemenea, vineri seară, că Săptămâna Modei masculine de la Milano se mută din iunie în septembrie. Rămâne de văzut însă dacă acest lucru va fi posibil, în contextul în care Milano este unul dintre cele mai afectate orașe din Italia și încă se discută despre o nouă curbă ascendentă a pandemiei în toamnă.
Toată piața de modă este „zguduită' din cauza coronavirusului, magazine imense precum Nordstorm din America nu își mai pot plăti salariații și anulează comenzile făcute către brand-uri în martie pentru colecțiile de iarnă; Balenciaga, Armani, Gucci, Prada, Ralph Lauren și-au oprit producțiile în fabricile lor pentru a face măști ori costume de protecție, iar brand-uri precum Nike au decis să închidă magazine în diverse orașe, punând accent pe vânzările online.
Mai mult ca sigur că piața de modă își va reveni, întrebarea-cheie este, însă, cât de repede se va întâmpla asta și cât de afectate vor fi brand-urile, fabricile, atelierele, retailerii, marile magazine, publicațiile… Un lucru este cert: industria de modă va fi cu totul schimbată după pandemie. Pe scurt, se va vorbi despre modă cu termeni de „înainte' și „după'.
Citește și:
Ce poartă fashionistele acum acasă?
Foto: Imaxtree