Ce se întâmplă cu garderobele noastre în vara lui 2020?

Reciclează, reorganizează, fii creativă fără să cumperi nimic nou. Acesta este motto-ul pentru sezonul de primăvară-vară 2020!

Stella McCartney, Vivienne Westwood sau Marine Serre s-au gândit deja la cât de importantă este sustenabilitatea în modă, una dintre cele mai poluante industrii și au decis ca, pentru primăvară-vară 2020, un procent considerabil din colecțiile lor să fie realizat din materiale reciclate. Astfel, bijuteriile sunt făcute din diverse figurine din plastic, bluzele din bucăți de materiale vechi sau rochiile din multe eșarfe reasamblate.


Pornind de la cele trei femei (care provin din trei generații diferite), îți propun să faci și tu un exercițiu și să îți reorganizezi garderoba dând acelor piese care îți permit, evident, o viață nouă și implicit mai lungă. Acum este momentul când timpul ține cu tine și agitația zilelor dinainte s-a diminuat sau chiar a dispărut.

Eu, spre exemplu, am găsit cel puțin cinci perechi de jeanși pe care nu i-am mai purtat de ceva vreme și cărora le voi da o nouă „față' pentru vara care urmează. În primul rând, voi face din două perechi în nuanțe diferite, o singură pereche de pantaloni scurți: fiecare picior va fi, practic, altă culoare de denim. A doua pereche de jeanși va fi tăiată până la genunchi, precum în show-ul Saint Laurent. Tot Hedi Slimane mi-a dat ideea să port această nouă lungime de jeanși cu un sacou și o cămașă din mătase și să obțin astfel un look elegant & classy. O ultimă idee, care ține de capitolul denim, este să tai toată partea care acoperă pulpa de pe un singur picior, așa cum am văzut la Maison Margiela.


Altă piesă care se regăsește obsesiv la mine în garderobă este cămașa albă, fără de care nu pot trăi, dar parcă acum aș schimba ceva la ea. Primul „lifting' va consta în tăierea părții de sus a umerilor astfel încât aceștia să se vadă. Practic, mânecile vor cădea și vor fi mai lungi. Acesta este un truc foarte util deoarece dezgolești o parte a siluetei tale care arată mereu bine și care este extrem de sexy.

O altă idee despre cum îmi voi modifica cea de-a doua cămașă albă este inspirată de la unul dintre designerii mei favoriți din toate timpurile, numit Junya Watanabe. Ei bine, deasupra cămășii albe, pe partea din față, este aplicată o bucată dintr-un trenci vechi (sigur ai un trenci vechi de la mama sau bunica ta pe care să îl poți ruina). Foarte importantă aici este marcarea taliei care poate fi făcută cu o centură lată din piele sau cea originală a trenci-ului.

Recunosc că nu sunt prea îndemânatică la capitolul croitorie, dar este timp și pentru asta, nu-i așa? Creativitatea și reciclarea fac echipă în perioada izolării la domiciliu și sunt sigură că garderoba mea va avea de câștigat!


Citește și:
Stilul contează chiar și pentru cei care cred că nu contează!

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion