Ce purtăm anul acesta de Paște

Paștele este începutul neoficial al primăverii, deci momentul perfect pentru a renunța la piesele greoaie și neutre de iarnă și de a scoate din șifonier piesele lejere, colorate și fun, destinate noului sezon.

Anul trecut pe vremea aceasta, gândurile noastre legate de outfit-urile de Paște erau complet diferite față de anii anteriori. Martie, aprilie și mai 2020 au fost apogeul izolării și al carantinei și nimeni nu știa ce se va întâmpla, dar acum situația s-a mai îmbunătățit și la fel și dispoziția noastră. Chiar dacă nu ne-am revenit încă complet și nu știm nici acum când o vom face, sentimentul de speranță plutește în aer, iar ținutele pe care le vom aborda pentru sărbătorile pascale, indiferent unde și cu cine le vom petrece, pot reflecta acest lucru.

Indiferent de temperaturi, sărbătoarea Paștelui semnalează începutul oficial al sezonului cald. Cu alte cuvinte, este timpul să să scoți din garderobă piesele vesele și colorate pe care ai început să le achiziționezi din februarie, configurând cu ajutorul lor un outfit demn de acest eveniment. Din fericire, pentru primăvara anului 2021 culorile sunt o tendință puternică, la fel și ținutele lejere, dar stylish și confortabile.

În mod tradițional, Paștele este un moment în care te îmbraci mai degrabă elegant. Ținutele de zi cu zi sunt lăsate la o parte, iar rochiile și costumele ocupă locul central. Anul acesta însă, ținuta de Paște poate fi mai relaxată având în vedere că vom sărbători fie virtual, fie în intimitatea familiei sau alături de câțiva prieteni foarte apropiați. Tot ce ai nevoie pentru o ținută potrivită acestui eveniment sunt culori deschise, pastelate și piese basic de bună calitate.

Costumul

Poartă-l într-o manieră lejeră, cu un tricou alb pe dedesubt și o pereche de sandale neutre.

  • Costum din amestec de in, Zara, cu sacoul 299,90 lei și pantalonul 159,90 lei

Cămașa

Una dintre cele mai hot tendințe în materie de piese ale sezonului este cămașa roz care, alături de o fustă înflorată sau un pantalon clasic, este mai mult decât potrivită pentru un astfel de eveniment.

  • Camasa din poplin, Massimo Dutti, 299,99 lei

Rochia cu print floral

Chiar dacă florile nu sunt un imprimeu groundbreaking pentru primăvară, îți recomand totuși o rochie cu mâneci voluminoase cu un astfel de print, care va înveseli cu siguranță atmosfera.

  • Rochie din vîscoză, Uterqüe, 745 lei

Cerceii discreți

Poate te gândeai că o pereche de cercei statement sunt mai potriviți pentru masa de Paște, dar anul acesta, dacă adopți o ținută mai casual, ar fi mai potrivită o pereche discretă.

  • Cercei din oțel inoxidabil, Mango, 55,99 lei

Pantalonii wide-leg

Dacă preferi comoditatea, o pereche de pantaloni lejeri și cu talie înaltă, dar cu o croială bine pusă la punct sunt ideali. Alege o variantă într-o nuanță deschisă și poart-o cu un top într-o culoare veselă.

  • Pantaloni din bumbac, COS, 79 euro

Fusta midi

Fie că preferi print-urile sau piesele uni, o fustă midi, A-line, te va scoate oricând din încurcătură. Evită variantele prea scurte sau cele maxi, ele nefiind cele mai potrivite în acest context.

  • Fusta din bumbac, H&M, 159,99 lei

Cardigan-ul clasic

Dacă temperaturile vor fi mai scăzute decât sperăm, adoptă un cardigan fin din lână care nu numai că îți va ține mai bine de cald, dar, într-o nuanța caldă de galben, îți va conferi imediat un aer văratic.

  • Cardigan din lână, Tory Burch, 1.111 lei, www.modivo.ro

Sandalele cu nojițe

O pereche de sandale cu toc mediu pe alb se potrivesc cu orice look ai în vedere și se pretează în orice context pentru o astfel de sărbătoare.

  • Sandale din piele, & Other Stories, 89 euro, www.stories.com

Topul

Atunci când te gândești ce să porți în partea de sus, renunță la topuri satinate, mulate sau sexy în favorarea unuia tip vestă. Iar dacă dorești să-i oferi o notă mai elegantă, îl poți purta oricând cu un colier chunky la gât.

  • Top din bumbac, Arket, 59 euro, www.arket.com

Bentița

Un accesoriu capilar precum o bentiță îți va conferi un aer feminin și rafinat.

  • Bentiță din poliester, Sinsay, 12,99 lei

Citește și:
Alber Elbaz a murit la 59 de ani. Celebrul designer era internat în spital cu COVID-19

Foto: PR, Instagram

Află de unde vine expresia „la Paștele cailor' și ce semnifică!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion