Ce o să porți în 2019

Află de la editorii de modă ELLE ce vei purta în 2019, ce poți recicla din alte sezoane și care sunt piesele în care merită să investești.

Biker shorts


Bermudele derivate din echipamentul de bicicletă nu pleacă nicăieri, deci mai ai timp să le dai o șansă, dacă nu te-au convins deja! Poartă-le mai ales cu piese din alt registru decât cel sport, cum ar fi o cămașă oversized sau sacoul tău preferat.

Pălăria supradimensionată

Cea mai spectaculoasă pălărie pe care o poți purta în 2019 poartă semnătura lui Pierpaolo Piccioli pentru colecția Valentino primăvară-vară.

Clasicul trenci

Este acea piesă pe care, în caz că nu o ai deja în garderoba ta, este momentul să o achiziționezi. Ricardo Tisci, noul designer Burberry, a reinterpretat clasicul model al casei într-un mod cât se poate de creativ.


Neo-choker

Choker-ul a revenit în centrul atenției, doar că de această dată Miuccia Prada sau Maria Grazia Chiuri (Christian Dior) au venit cu un nou model: chocker-ul pentru 2019 este „întrerupt'!

Geanta XXL

O să spui că tocmai ai investit într-o geantă micromini, dar dacă vei căuta bine în dulapul tău, vei găsi cu siguranță și o geantă imensă. În noul sezon contează doar cum o porți! Inspiră-te de la Victoria Beckham sau Proenza Schouler.

Pene

Fie că alegi să le porți ca accesoriu pe cap, à la Dries Van Noten și Simone Rocha, sau preferi o rochie sau o jachetă (Loewe, Cristina Săvulescu sau Omra pot fi niște variante în acest sens), nu ai cum să eviți penele în noul an!

Balerini

Cred că au trecut câțiva ani buni de când nu am mai văzut balerini pe podiumurile de modă, dar iată că Maria Grazia Chiuri (Christian Dior) a creat un model adorabil, cu panglici de balet, pentru care sigur toate fashionistele vor face o pasiune.

Funde peste tot

Fundele sunt acele elemente de styling pe care le obții ușor, dar care au un efect maxim asupra ținutei tale. Marc Jacobs a făcut o fundă imensă dintr-o eșarfă, iar Pierpaolo Piccioli (Valentino) a legat o fundă pe talia unei rochii de seară. Tu cum o vei purta?


La adunat de scoici

Este timpul să îți aduci aminte de colierele pe care le făceai în copilărie, când cutreierai plaja în lung și-n lat pentru a găsi cele mai frumoase scoici. În colecțiile Etro, Missoni sau Altuzarra găsești inspirațiile de care ai nevoie pentru accesoriile din scoici!

Pantofi artsy

În mod clar, modelele de pantofi cât mai atipice nu sunt pentru oricine, dar te sfătuiesc să îți faci curaj și să porți o pereche, pentru a te convinge de puterea de transformare pe care o pot avea asupra look-ului tău! Preferații mei sunt cei cu inserții din dantelă de la Christopher Kane!


Șosete transparente

Ideea unei perechi de șosete până sub genunchi poate avea un impact major asupra ținutei tale, mai ales dacă porți fuste sau rochii mini și midi.

Noul styling

Virgil Abloh (Off-White), Demna Gvasalia (Balenciaga) și Marine Serre sunt considerați avangardiștii modei zilelor noastre. Urmărește-le fiecare idee nouă de styling și ținutele tale vor arăta mereu fresh. Piesele de seară combinate cu elemente sport vor fi hit-urile lui 2 019.

Citește și:
5 trenduri din 2018 care se poartă în 2019 vs 5 trenduri din 2018 care NU se mai poartă în 2019!

Realizatori: Domnica Mărgescu și Cristina Crăciun
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion