Ce mai e nou pe Instagram

Cum și de ce te influențează în ziua de azi postările de pe Instagram? Ei bine, da Instagramul este un canal care comunică tendințe și inspiră. Iată ce m-a inspirat pe mine azi.

Chiar dacă îmi este greu să recunosc, Instagramul a devenit pentru mine principala sursă de inspirație zilnică. Da, înainte să scriu un articol, verific Instagramul și noutățile lui. Partea vizuală a acestuia este valoroasă, aici vezi cele mai cool ședințe foto de modă ale fotografilor relevanți, show-urile de modă ale designerilor, chiar în timp real, ținutele pe care le poartă vedetele pe covorul roșu și multe altele. Ei bine, pentru iubitorii de modă Instagramul este „o mină de aur”.

Nu vreau acum să fac teorii plictisitoare ci mai degrabă aș vrea să îți semnalez ce postări mi-au atras mie atenția azi și de ce mi le-am salvat. Numitorul comun sunt de această dată culorile puternice. De regulă, cu toate postările salvate creez moodboard-uri atunci când vreau să pregătesc o ședință foto.

  1. @martingrantofficial

Capa roșie, voluminoasă, ultra clasică, mă duce cu gândul la Schiaparelli și anii ’30, însă așa cum a stilizat-o Martin Grant este extrem de actuală și de dezirabilă pentru orice fashionistă. Este o piesă care merită să intre în garderobele noastre.

  1. @sandramansour

Movul este o culoare controversată. Ceea ce mi-a atras atenția la această imagine este că topul lasă umerii la vedere, iar umerii sunt după părerea mea extrem de sexy și de feminini. Machiajul puternic este în acest caz extrem de potrivit. Dacă bluza era una la baza gâtului, se schimba tot look-ul!

  1. @ruedupain

Rozul prăjiturii în combinație cu nuanțele de bej ale cafelei creează o armonie vizuală liniștitoare și plăcută. În această fotografie mă inspiră cromatica despre care cred că ar fi extrem de potrivită pentru orice ținută vestimentară.

  1. @jw_anderson

Unul dintre cei mai avangardiști designeri ai momentului, britanicul Jonathan Anderson creează cele mai moderne imagini, nu doar piese vestimentare și accesorii. Și nu uită niciodată de partea funny a modei.

  1. @yuzefi

Albastrul Klein m-a fascinat întotdeauna, așadar nicio imagine ce conține această culoare nu va trece neobservată. Iar un look total albastru electric, emană mereu energie și freshness.

  1. @brownsfashion

Galben&negru, un mix greu de purtat, cu multă personalitate, dar care este și foarte puternic în același timp. Iar modelul acestei genți Prada este iconic, nu va mai ieși niciodată din modă ci va fi doar reinterpretat în fel și chip.

  1. @nytimes

Andre Leon Talley, legenda modei americane care a decedat acum câteva zile, avea un stil flamboaiant și adora culorile puternice. Nu trecea niciodată neobservat. Dacă vrei să afli mai multe, citește articolul meu despre editorul care a fost confidentul lui Lagerfeld, al lui Valentino, Marc Jacobs sau Naomi Campbell.

  1. @nowness

Culorile puternice sunt relevante și în arhitectură, iar la această locuință din Mexic mă pot uita ore în șir fără să mă plictisesc. Armonia acestei imagini este fabuloasă!

Citește și:

Fashion trend: Cizme oversized

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion