Harrods. Selfridges. Barneys. Saks Fifth Avenue. Magazinul universal, sau department store, este una dintre cele mai atractive destinatii de shopping pe plan international.
De ce? Pentru ca pune la dispozitie, sub acelasi acoperis, de la produse de makeup la genti si bijuterii pana la piese de mobilier sau chiar avioane (da, Neiman Marcus, despre tine vorbim!).
Sarah Jessica Parker spunea odata ca daca esti o persoana buna si muncesti din greu, rasplata ta este ca poti merge la cumparaturi in faimosul magazin Barneys din New York. Si avea dreptate, pentru ca o zi la Barneys este o ca o zi petrecuta la spa: daca shoppingul este terapia ta, atunci asta e tot ce-ti trebuie. Si nu, un department store nu este doar un magazin mai mare', ci ofera si multe alte servicii precum un stilist personal si tratamente beauty, o echipa care lucreaza armonios impreuna si un design mult mai prietenos decat cel al unui clasic shopping mall.
Mai mult de-atat, un magazin universal nu este numai destinatia perfecta pentru cumparaturi, ci si locul in care poti admira arhitectura si cultura unui oras, ii poti cunoaste istoria si oamenii, si poti gusta cele mai fine preparate. Asadar, in caz ca te intrebai, da, din cauza asta e mereu aglomerat in Selfridges.
Text: Bianca Mihaela Barsan