Descoperă care sunt piesele, trend-urile sau obiectele care i-au atras atenția în această lună editorului ELLE, Cristina Crăciun.
Prietenii mei mă ceartă destul de des că îmi petrec prea mult timp cu telefonul. De cele mai multe ori le dau dreptate, însă de tot atâtea ori le explic că datorită job-ului pe care îl am, trebuie să fiu mereu conectată la absolut tot ce se întâmplă în acest domeniu al modei și asta implică din păcate mult timp pe social media sau pe aplicațiile diverselor site-uri de shopping. Bref, una dintre cele mai folosite funcții ale telefonului meu este cea de capturi de ecran sau de a salva pozele direct în Instagram, motiv pentru care aceste fișiere au ajuns să fie deja adevărate colecții vizuale.
Căutând ieri tot felul de idei pe care știam că le am salvate, m-am gândit să vă arăt și vouă care este selecția de sugestii de shopping, ținute, bijuterii șamd care mi se par mie interesante sau cool de purtat/implementat acum.
Sacourile din tweed de la Chanel mi s-au părut mereu o investiție pe viață. Nu o să te mint, nu sunt ieftine, însă crede-mă că le vei purta forever, mai ales că ele nu se demodează niciodată, ci dimpotrivă, sunt mereu clasice, dar în același timp cool și actuale. Iar dacă găsești unul din colecțiile semnate de Karl Lagerfeld, îți garantez că nu va mai dura mult până vor deveni adevărate piese de colecție, deci le poți privi și ca pe investiție pe termen lung! Însă atu-ul lor principal este că merg cu absolut orice! Nici măcar o pereche de jeanși rupți nu va putea să le diminueze accentul burghez pe care îl dau oricărei ținute.
În mod normal evit cuvântul prințesă pentru a descrie o piesă vestimentară sau un accesoriu, însă sezonul acesta m-am surprins uitându-mă la pantofi feminini cu tente romantice, nefiind neapărat atrasă în mod normal de ei. Dar cum spune zicala never say never, iată-mă acum suspinând după acest model roz de la Attico, care m-a cucerit din prima! Mi se par sexy, simpatici, feminini și suficient de atipici pentru a scoate din anonimat orice rochie sau ținută.
La prima vedere pare o coafură cât se poate de simplă și cuminte. De fapt așa și este, însă acest aer de școlăriță poate fi, din punctul meu de vedere, chiar mai sexy decât clasica coadă, mai ales dacă o accesorizezi cu o fundă sau o agrafă interesantă.
În engleză se numește Advent Calendar și este ca un fel de Kinder cu surprize. Iar această variantă de la Net-a-Porter poate fi și echivalentul unui test drive prin care poți încerca o sumedenie de produse de beauty, mai ales că brand-urile prezente sunt preferatele vedetelor de la Hollywood, chiar acum explicându-mi prietena mea Camelia că Victoria Beckham folosește Dr. Strum, inclus și el în acest calendar cu care te poți răsfăța pe durata întregii luni.
Relația mea cu bijuteriile este des guvernată de o dinamică love/hate. Am perioade în care îmi place să le port des și cât mai multe, urmată de un detox total, când nu am chef să port nici măcar un inel. Însă anul acesta a fost guvernat de iubire, în care efectiv nu m-am mai satur de ele! Printre preferatele mele se numără acum brățările, mai ales cele care se pot purta nu doar pe încheietură, ci și mai sus pe braț.
Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru texturile metalice, mai ales aplicate pe pantaloni, salopete sau orice piesă derivată din garderoba masculină. Concluzia? O salopetă de genul acesta (acest model este de la Stand Studio) este soluția perfectă pentru petrecerea de Revelion sau orice context de party.
Noua campanie Prada pentru colecția Resort 2020 mi-a plăcut la nebunie aproape exclusiv datorită ambalajului buchetelor de flori, brand-uite la rândul lor cu imagini din campania Prada. Cert este că m-a făcut să mă gândesc la ideea de cadouri personalizate. Cum? Ce zici dacă comanzi propria ta hârtie de ambalat? Nu contează dacă alegi o poza care te reprezintă, o pictură, o poză dintr-un editorial de modă sau orice altceva, ideea e să dai astfel un touch personal fiecărui cadou pe care plănuiești să îl faci.
Bijuteriile pe care le alegi spun multe despre tine, iar cele pe care le porți zilnic au un talent special de a deveni ca o parte din tine, așa că sfatul meu este să le alegi atentă. Recomandarea mea pentru această lună este să alegi un lanț cu semnul tău zodiacal din cea mai recentă colecție Bon Bijou.
Oricine urmărește fenomenul de street style știe deja că The New Bottega Veneta este cea mai fresh opțiune nu doar a sezonul, ci a anului! Am avut cu Domnica o dezbatere lungă în acest sens, în care m-a convins să nu mai îmi iau o pereche de sandale pornind de la premiza că deja le are toată lumea. Asta se întâmpla acum trei luni. Acum două, cu ce credeți că a apărut Domnica? Cu noul clutch Bottega, care a fost la brațul tuturor fashionistelor de la Săptămânile Modei! Îmi pare rău și acum că nu le-am mai luat, mai ales că obsesia pentru tot ce ține de noua estetică Bottega Veneta este la fel de puternică ca la început!
Nu este niciun secret sau mare revelație faptul că acesta este sezonul tricotajelor. Însă în sfârșit am descoperit un brand care le abordează într-o manieră fresh și propune variante cu accente cool și moderne. Este vorba de Ami Amalia și îmi face și mai multă plăcere să îți povestesc de el datorită faptului că este un brand sustenabil made in Ro!
Foto: PR, Imaxtree