(P) #CapsuleWardrobeChallenge cu Daria Georgescu

Echipa de modă Elle România, adică Domnica Mărgescu, Daria Georgescu, Maurice Munteanu, împreună cu redactorul șef Roxana Voloșeniuc, au lansat proiectul #CapsuleWardrobeChallenge, powered by Lenor.

O garderobă care să conțină tot ceea ce avem nevoie într-un sezon nu înseamnă neapărat un dulap plin de haine, shopping în exces, noi achiziții sau goana după piese statement, ci un număr decent de piese, alese cu grijă pe care le putem combina între ele în orice moment al zilei.

În aceste vremuri, care probabil vor apărea peste ani în cărți de istorie, în care pandemia de coronavirus ne-a întors tuturor viețile pe dos și în care am realizat mai mult ca oricând că lipsa de cumpătare nu duce nicăieri, nu este benefică și că ne putem descurca destul de bine și fără a cheltui cum o făceam odată, o colecție capsulă este ideea cea mai bună pentru garderobele noastre. La ce mă refer prin asta? La un număr limitat de piese, în special basic, care să cuprindă tot ceea ce avem nevoie într-un sezon, de la piese de vestimentație până la accesorii, care să poată fi combinate între ele pentru look-uri potrivite de dimineață până seara.

În timpul izolării, la fel ca cele mai multe dintre voi, am avut mai mult timp pentru a face ordine în șifonierul meu, pentru a tria piesele pe care le port cu adevărat și pe cele de care nu mai am nevoie și care ocupă spațiu inutil. Astfel, mi-am dat seama că păstrez degeaba nenumărate haine, haine pe care le-am purtat o singură dată, pe care le-am achiziționat din impuls sau pe care nu le voi mai purta probabil niciodată. Și nu în ultimul rând, am realizat că, de fapt, port cel mai probabil doar 10% din tot ce am în garderobă și că, știi ce, nu este deloc un lucru rău. Important este să fie atemporale, de bună calitate și să le combin între ele cu imaginație. În acest mod nu fac rabat la stil, nu mai cheltui inutil și am întotdeauna la îndemână o selecție din care îmi pot alcătui pentru orice moment al zilei o ținută corespunătoare.

Ce conține această garderobă capsulă și cum am făcut selecția? Mai întâi am stabilit ce activități am on a daily basis, ce este cel mai relevant pentru lifestyle-ul meu și cel mai important, în ce mă simt cel mai confortabil. Pur și simplu mi-am imaginat cum mă simt și ce îmi place să port când lucrez, când mă văd cu prietenii, când merg la un restaurant sau la cumpărături.

Aceste activități au determinat alegerile mele care includ, astfel, o pereche de jeans lejeri, bermude din piele, colanți pe care îmi place să-i port pe sub fuste sau rochii, un maiou alb tetra care mi se pare că se potrivește cu orice, un tricou negru sleeveless cu umeri proeminenți, o rochie albă cu broderie spartă de vară, o fustă sparkly cu paiete pentru momente mai elegante, o jachetă din denim cropped cu mâneci scurte și un sacou bej oversized.

Nu mă îmbrac de obicei foarte elegant, prefer ținutele relaxate, de aceea cele mai multe dintre piese sunt casual. Am fost atentă însă să aibă o cromatică care să-mi permită să le combin în nenumărate feluri, să aibă toate personalitate și un twist și nu în ultimul rând, să fie stilul meu.

CONȚINUT VIDEO ELLE

La toate acestea se adaugă, bineînțeles, încălțămintea, precum sandale, balerini, sneakers și pantofi, dar și accesorii care mă caracterizează precum o tiară cu cristale, o șapcă, bretele, dog tags, creole și un lanț chunky și o bentiță cu fundă. Et voilà, așa am construit o mini colecție capsulă la care pot apela oricând și la orice oră.

Proiect susținut de Lenor

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion