CAPRICII fashion de sezon

De ce mai are nevoie lumea de modă? În plin război, cu o criză economică mondială care bate la ușă, cu presiuni imense din partea extremei drepte, lucrurile par scăpate de sub control. Dar visele nu pot fi confiscate. Or, moda te ajută să visezi frumos!

VEZI FOTO

POZA 1 / 9

Magia sezonului de toamnă-iarnă vine tocmai de la New York, unde Thom Browne, arhitectul desăvârșit al costumului, a reușit o performanță greu de egalat – a imaginat cea mai abracadabrantă pălărie, cu cea mai suprarealistă formă, aruncându-ne direct în brațele unui Pălărier Nebun modern, și făcându-ne să ne dorim, mai mult ca oricând, să o cunoaștem pe Alice din Țara Minunilor. Cu abordarea lui plină de umor, dar un umor tăios și crud, ce îl evocă uneori pe Stanley Kubrick, totul pare o Portocală mecanică la Thom Browne. Dacă ai această disponibilitate pentru modă, un accesoriu vizibil, țipător, cu un mesaj de impact de la Thom Browne are răspunsurile la întrebările tale legate de ce mai e cool, actual, relevant.

Doar nu credeați că îl puteam sări pe Daniel Roseberry, cel care a plasat colecția Schiaparelli de sezon direct în tumultuoșii ani ’80, ajutându-ne și pe noi să intrăm, măcar pe ușa din spate, într-o noapte plină de excese la un Studio 54 imaginar – ansamblul format din corsetul cu țepi, însoțit de chiloții aferenți și pantofii cu terminații nervoase o aruncă în scenă pe Grace Jones în plin performance artistic. Da, e greu să porți Schiaparelli, trebuie să ai fior, personalitate, să fii un lider. Altfel, pari un măscărici cu niște bani pe card care face un shopping tâmp, guvernat de trend-uri și de ce a mai aflat el că e cool și că se poartă.

Dinamica blănurilor artificiale, nu ecologice, cum aud des și mă agit (pentru că plasticul nu e ecologic), e foarte bine reprezentată la Balenciaga, dar și la Saint Laurent, deși am ales o altă imagine de la Saint Laurent, dar ele pot fi puse pe același umeraș într-un dressing ideal. Spun asta pentru că blana albă de la Balenciaga, cu un tipar luxos și un volum prosper, ar arăta fabulos alături de rochia smoking de la Saint Laurent, care parcă-parcă te face să o atingi pe Betty Catroux, o Betty Catroux aflată la o petrecere decadentă, dar intelectuală, în Parisul anilor ’80.

Și pentru că am tot evocat viața de noapte, să nu uităm de cea mai relevantă jachetă biker a sezonului, care poartă semnătura Junya Watanabe. Bine, Watanabe are o relație apropiată cu jachetele din piele – îmi aduc aminte cu nostalgie de etajul defunctului magazin Colette, unde găseam mereu o selecție sharp de astfel de piese. Dacă vrei rock’n roll, Watanabe va fi prietenul tău cel mai bun. La fel de bine ai putea să te reîmprietenești și cu Marc Jacobs, pentru că platformele lui albe, lăptoase, dar și rochiile cu volume neîmblânzite fac casă bună cu petrecerile techno, dar și cu trend-urile astea atât de parșive, nestatornice și volatile. Give it a try, dar nu uita de tunsorile punk și machiajele amintind de concertele cu public restrâns ale unei trupe obscure într-un garaj londonez.

Miuccia Prada face ce face, dar face bine. Socialistă până în măduva oaselor, dar avidă după bani, un paradox des întâlnit care transformă, din nou, socialismul într-o glumiță, colecția Prada impune trend-uri. Punct. Cred că am mai scris cândva asta, dar simt nevoia să repet – ce mi se pare impresionant în colecțiile casei este că imaginile, indiferent de an sau sezon, seamănă cumva între ele. Dacă ne uităm la acest sacou cu aplicații din pene, nu e obligatoriu să invocăm anul de grație 2022, putem la fel de bine să credem că a fost făcut în 1998. Aici excelează Miuccia, la acest capitol: inovează, păstrându-și identitatea.

Îmi permit să închei acest mic eseu despre ce vrăji au mai făcut designerii, hai să le găsim un nume colectiv – Samantha (pentru cei mai tineri, care poate nu știu, Samantha era vrăjitoarea simpatică care strâmba din nas și făcea minuni, într-un serial american vintage) – cu o imagine din colecția Emilio Pucci. Am ales-o pentru că îmi aduce aminte de Gertrude Stein, dar și de Peggy Guggenheim; practic, de niște mari colecționare de artă contemporană. Debutul lui Camille Miceli la Pucci este unul exploziv – imprimeuri vibrante, tușe retro și volume șaizeciste, nimic nou veți spune. Dar am să vă contrazic: Pucci nu dărâmă bariere cu această colecție, dar face un statement împotriva tendințelor sezoniere, punând accentul pe marca personală, în fond, pe autenticitate.

Să fiți cuminți și să cumpărați cu cap! Jos Putin!