Bazata pe seria de lucrari Gazing Balls, capitolul II din colectia Masters va include: „Fata odihnindu-se' de François Boucher, „Pamant binecuvantat' de Paul Gauguin, „Pranz pe iarba' de Edouard Manet, „Nuferi' de Claude Monet, „Roma antica' de J.m.W. Turner si „Triumful lui Pan' de Nicolas Poussin (acesta din urma fiind exclusiv pentru Maison Louis Vuitton Vendôme).
„Acest nou set de picturi sunt parte din ADN-ul meu artistic', spune Jeff Koons. „Cand o femeie merge pe strada ori sta la cafenea cu aceasta geanta Neverfull – Manet, ea transmite un mesaj de respect pentru arta si dragoste pentru umanitate'.
Toate modelele din noua colectie poarta numele pictorului original si initialele LV si JK din metal auriu. Gentile au un tag din piele in forma de „Inflatable Rabbit', lucrarea cea mai cunoscuta a lui Jeff Koons, iar in interior poarta texte despre Maestrul clasic care l-a inspirat pe Koons, tiparite cu litere din foita de aur.
In ultimii ani din lunga sa istorie, brandul de lux si-a afirmat adanca consideratie fata de lumea artei prin crearea exceptionalului muzeu Fondation Louis Vuitton, proiectat de Frank Gehry, infiintarea mai multor galerii de arta in interiorul principalelor magazine ale sale, si prin colaborari artistice cu unii dintre cei mai influenti artisti contemporani: Stephen Sprouse, Takashi Murakami, Richard Prince, Yayoi Kusama, Cindy Sherman, James Turrell, Olafur Eliasson, Daniel Buren si altii.