Bine ati venit la Dries Van Noten!

E genul acela de eveniment pe care ar fi ridicol sa-l cataloghezi drept major. Dar prin vecinatatile cartierului Saint Germain des Prés a stirnit multa vilva: Dries Van Noten, discretul creator din Anvers al carui stil rafinat se tine la distanta de furia tendintelor, isi deschide un magazin pe cheiul Malaquais. Adresa – de pe malul sting, sic, al Senei – nu este importanta in si­ne. Ceea ce conteaza este faptul ca magazinul e asezat sim­bo­lic, intre scoala de Arte Frumoase si Institutul Francez, intr-un colt retras, in care singurul aer comercial il mai aduc galeriile de arta. Citiva dintre inveteratii singurei cafenele din colt (Café des Beaux-Arts) se tem ca atmosfera atemporala a cartierului sa nu fie contaminata de moda. O mina de vecini nu vad deloc cu ochi buni venirea inoportuna a unui „vinzator de toale' si a implicitului sau cortegiu de fashion victime in interminabile mi­siuni de shopping. Dar cei care il cunosc stiu ca nimeni n-ar putea nici macar visa la un vecin mai discret si mai respectuos ca Dries, ale carui obiceiuri aduc mai mult cu cele ale unui dandy din Nord decit cu extravagantele narcisiste ale unui director artistic de la o casa de moda. De altfel, in tumultul lucrarilor, cind ploua cu directive si ordine in flamanda, ne e greu sa-l auzim pe Dries depanindu-si peripetiile, pe care le incheaga intr-o „lunga aventura, uneori plina de suferinte'. Mesajul e clar. Nu ne aflam intr-un butic ca oricare altul. ‰ Ansamblul a fost gindit, visat, ca si cum ar fi vorba de un apartament. Este fantasma unei rezidente pariziene, de o eleganta surprinzatoare, cu un salon, o canapea mare, o mica veranda cu usi din sticla si o biblioteca. Dries si-a creat singur un cadru de basm. si-a imaginat, de exemplu, ca spiritul marei decoratoare Madeleine Castaing, a carei casa, aflata la doi pasi, a fost transformata de curind intr-o patiserie, era prezent si il urmarea. De unde si amestecul mai putin conventional, dar ultra-elegant, dintre un dulap chinezesc, o lustra de Murano si un tablou de Pierre Alechinsky, care iti taie rasuflarea. Hainele sint puse pe etajerele din biblioteca, pantofii pe o masa joasa, dar privelistea n-are nimic de-a face cu buticurile obisnuite ale creatorilor, aceste catedrale de lu­mini si otel, ale caror mochete groase si oglinzi gigantice sint facute pentru a fi copiate peste tot in lume.
„Nu trebuie sa arate ca un magazin!', repeta Dries continuu, ca intr-o incantatie. si buticul de pe cheiul Malaquais, ale carui vitrine imense ofera o priveliste halucinanta asupra Luvrului, nu are deloc aerul familiar al unui ma­ga­zinas din Anvers, al vreunui butic imbracat complet in lemn, intr-o ambianta „care sa placa doamnelor'. Spiritul locurilor face legea. In cazul de fata, cel al vechii librarii Slatkine, o adevarata institutie in cartier, in care mezaninul original si etajerele au fost renovate, pastrind intact, la etaj, un birou mic si sarmant, exact ca acela al batrinului librar. „Daca ar fi fost un garaj, imi inchipui ca ar fi pastrat o masina, daca ar fi fost o tipo­grafie, ar fi pastrat rotativele', spune Anne Delalun, cea mai apropiata colaboratoare a lui Dries la Paris, cea despre care acesta spune: „S-a dat peste cap ca sa ne instalam cit mai repede'. O spune fara regrete, cu un soi de pudoare tipica „tribului Dries – baieti si fete care roiesc in jurul lui, descarcind ca­mioane care vin de la Anvers cu obiecte de arta, si care se imbraca repede in salo­pete ca sa ceruiasca parchetul sau se grabesc sa ajunga la Leroy Merlin-ul de la Ivry, singurul hypermarket deschis dumi­nica, pentru a cumpara un bax de becuri pentru aplicele din cabinele de proba. Oamenii lui Dries se distreaza, dar sint concentrati. Sint fericiti, dar in liniste. Printre altii, Patrick, prieten si partener al lui Dries inca de la inceput, de­coratorul Gert Voorjans, Anna, colaboratoarea lui dintotdeauna a carei frumusete impune tacere, si Aminata Sambe, cea datorita careia totul a fost posibil, intr-o anumita masura. Anul trecut, cind muncea pentru Villa Eugénie, una dintre so­cie­tatile care organizeaza defileuri de moda, ce intretine legaturi strinse cu casa Van Noten, Aminatei i-a fost incre­dintata misiunea de a gasi „un spatiu mare, cu un butic si pentru barbati si pentru femei, preferabil cu un spatiu de showroom la etaj', isi aminteste Dries. Primul loc pe care il viziteaza: libraria Slatkine. Atit de mica, incit este cu neputinta de imaginat ca va fi loc si pentru o colectie masculina. Cit despre showroom, nici nu putea fi vorba. Insa locatia are ceva magic si se tine la o distanta respectabila de agitatia comerciala din Saint Germain des Prés. Nici prea departe, nici prea aproape. „Asa a fost si cind am deschis magazinul din Anvers, in 1989. Cind am sunat un bancher sa-i cerem un imprumut, ne-a spus ca sintem pe o straduta pierduta de lume. Dar oamenii au venit si, de atunci, cartierul s-a schimbat foarte mult', explica Dries, cu accentul sau pur flamand. Oricum, el nu este omul care sa cultive prea mult trend-urile actuale. Aici se intra sunind la usa, ca in galerii. „Nu procedam asa ca sa-i excludem pe unii si sa-i favorizam pe altii, dar este nevoie de o securitate minima', spune Dries, privind pictura lui Alechinsky.
Departe de centru, dar cu multa personalitate, iata ideea magazinului. Murmura in soapta, ca pentru el, ca in urma cu citiva ani reusise sa gaseasca un loc aproape de Palais Royal. Era cit pe ce sa se instaleze, dar in ultimul moment afacerea n-a mai stat in picioare. Banuim ca un alt aspect a intrat in joc, mai important decit pretul. Credem deopotriva ca lui Dries, aflind ca se va gasi intr-o companie foarte sic, nu i-a fost greu sa renunte. Aceasta era starea lui de spirit cind Aminata a fost vrajita de sarmul adresei de la nr. 7, pe cheiul Malaquais. Decizia a fost luata repede. Dar masinariei i-a luat mult timp ca sa intre in functiune. Ca in toate povestile cu imobiliare, cu zimbete putin amare, oamenii lui Dries Van Noten isi amintesc de lucrarile care intirzie la nesfirsit, de greutatile administrative, de antreprenorii care nu sint niciodata punctuali, de copro­prietarii bosumflati, de primele zile ale lui ianuarie, cind nimeni nu credea ca santierul se va termina vreodata. Ceva mai linistiti, Dries, Patrick si Gert poves­tesc cum au luat la mina fiecare obiect din butic: lampi pretioase, oglinzi kitsch, mese unicat de Charles Beistegui, fotografii de la un bal mascat, facute de André Ostier, in care o recunoastem pe Brigitte Bardot cufundata in maharani, niste perne din matase, putin cam „cocote'. Impreuna sau fiecare in parte, au colindat anticariatele din Anvers, galeriile cu vinzari din Bruxelles sau tirgurile din Paris. Fotografiau obiectele care ii fermecau si apoi si le aratau unii altora, sau le cumparau pe loc, pur si simplu, orbiti de o dragoste la prima vedere. Apoi se consultau ca sa vada ce se potriveste cu ce. Sau ce ar fi putut sa creeze un contrast interesant. Bineinteles, au fost si alte momente, consacrate altor sco­puri… In afara de defileul pentru barbati, de la sfirsitul lui ianuarie si cel pentru femei, de la inceputul lui martie. Asta ca sa va puteti da seama de turnura obsesiva pe care o poate lua munca in viziunea lui Dries. El insa prefera sa spuna: „Am vrut doar sa semene cu un apartament, cu acelasi aer spontan, al obiectelor si detaliilor care incep sa capete sens dupa un anume timp. Numai ca am avut doar citeva luni la dispozitie ca sa facem ceea ce altora le ia o viata'. Astazi, Dries ar vrea sa gaseasca o noua locatie, pentru un magazin de barbati.

Marie-Pierre Lannelongue
Traducere si adaptare de Ileana Buzea
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK