Probabil că lista ta de shopping s-a modificat, date fiind condițiile actuale, și că ai decis să porți inclusiv piese mai vechi din garderobă, o soluție pe care și noi o susținem.
Ideea nu este să tot cumperi compulsiv, doar pentru a obține acea plăcere trecătoare, ci să ajustezi, să completezi inteligent, astfel încât să obții o garderobă versatilă, formată din piese ce pot fi ușor combinate între ele.
Iatâ câteva trucuri de styling ce te pot ajuta să conturezi look-uri seducătoare de toamnă:
• Combină un batic de mătase în dungi, purtat pe cap, cu un sacou clasic în carouri – vei fi surprinsă de efect!
• Alege un trenci într-o nuanță atipică – de exemplu, unul alb – vei constata că îți vor veni mult mai multe idei pentru a-l purta în feluri diferite;
• Poartă rochii de inspirație 70’s, fluide, lejere, cu cizme retro din piele;
• Mixează cât mai multe piese sport într-o ținută!
• Asortează geanta la mantoul tău preferat de sezon;
• Poartă o jachetă groasă cu aspect de sacou clasic – un hit al sezonului de toamnă-iarnă!
• Surprinde cu o jachetă biker alternativă – din catifea, într-o nuanță glamour (roșu, mov, verde).
Foto: Imaxtree