Chiar dacă a venit toamna, asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la rochii și mai ales feminitatea și confortul pe care le conferă.
Nimeni nu poate contesta farmecul unei rochii, nici măcar în sezonul rece. Iar atunci când ai o zi fără imaginație este cea mai bună soluție pentru a arăta totuși prezentabil și stylish.
Tot ce trebuie să faci este să îmbraci o singură piesă, fără a te mai gândi la cum să mixezi elemente separate. Diferența însă față de vară este că o rochie va avea nevoie de detalii mai practice, precum mâneci, lungimi de obicei midi sau maxi sau țesături mai călduroase, potrivite pentru temperaturi scăzute. În continuare, ți-am pregătit o selecție cu cele mai cool modele pe care le poți găsi acum în magazine și online.
Tricotajele sunt la mare căutare în perioada aceasta, la fel și vestele de inspirație masculină. Și atunci, în această situație, de ce nu ai combina cele două tendințe într-una și ți-ai achiziționa o vestă de lungime midi pe care o poți purta pe post de rochie? Va arată teribil de bine peste o cămașă cu guler statement și o pereche de loafers.
Negrul este, ca întotdeauna, un must de sezon, iar look-urile dark, cu accente gotice au revenit în tendințe. Pentru a obține un astfel de outfit, dar a păstra în același timp o notă feminină, îți recomand o rochie din dantelă neagră pe care s-o porți cu o pereche de bocanci chunky și o capă din stofă de lână pentru a amplifica misterul.
Când vine vorba de carouri de dimensiuni mici, primul lucru care trece majorității prin cap sunt costumele masculine formate dintr-un sacou și un pantalon. Și da, sunt extrem de in, dar de ce nu ai purta și o rochie cu același imprimeu? Asorteaz-o cu un trenci și o pereche de cizme din cauciuc și vei obține un look cool și stylish pentru o zi ploioasă.
Pielea este una dintre tendințele principale ale sezonului, fiind de asemenea un material care se potrivește de minune cu vremea rece. Îți recomand însă să uiți de variantele pe negru și să încerci toamna aceasta una într-o nuanță de kaki, bej sau pastel.
Dacă preferi rochiile nouăzeciste din tricot lejer care s-au purtat atât de mult și în timpul verii, află că ele vor fi și în sezonul rece un hit. Alege un model cu mâneci lungi și cu col roulé pe care îl vei putea purta atât cu bocanci și o jachetă din denim, cât și cu un trenci și o pereche de pantofi cu toc.
Anii ’70 rămân în continuare o direcție extrem de abordată pe podiumuri, iar toamna este numai potrivită pentru un stil boem care aduce cu ușurință aminte de epoca hippie și a rebeliunii. Alege o variantă dintr-o țesătură fină care va arăta spectaculos alături de curele, cercei masivi și ciocate.
Nu numai tricotajele și pielea sunt materiale potrivite acestui anotimp ci și mătasea. Iar aici nu vorbesc despre slipdress-urile pe care le purtam în sezonul cald, ci variante pline, de lungime midi, care vor arăta extrem de bine cu cizmele înalte peste genunchi atât de promovate de designeri pentru momentul actual.
Foto: PR, Imaxtree