Karl Lagerfeld, directorul de creație Chanel, s-a stins din viață în această săptămână, la vârstă de 85 de ani. A lăsat un gol imens în lumea modei, însă creațiile sale vor dăinui pentru totdeauna.
Cu toate că nu îi plăcea această titulatura, a fost în mod incontestabil regele modei. Cu o experiență de aproape 70 de ani în industria fashion-ului, Karl Lagerfeld reușea să transforme fiecare prezentare de modă într-un adevărat spectacol, iar cu originalitatea sa – să reinventeze tradiţionalul. A fost o sursă de inspirație pentru multe generații, pasiunea arzătoare pe care o avea pentru modă influențând numeroși artiști, dar și traiectoria pe care a luat-o lumea design-ului.
„Moda este un joc care trebuie jucat serios”, spunea Lagerfeld. Și așa o făcea de fiecare dată, indiferent ce sacrificii presupunea asta. Atenția sa pentru detalii era obsesivă, însă asta a transformat creațiile sale în adevărate opere de artă. „M-am născut să fiu diferit”, aceasta este sintagma care îl reprezenta cel mai bine pe Karl, iar așa cum afirma și Alain Wertheimer, Chanel Chief Executive, „Lagerfeld a fost întotdeauna înaintea vremii sale. A fost un geniu creativ, extrem de generos și cu o intuiție remarcabilă, calități care au contribuit la succesul casei Chanel”.
Toate acestea l-am transformat într-un simbol universal al stilului, într-unul dintre cei mai influenți designeri ai secolului 21, iar pierderea sa a lăsat un vid inimaginabil în lumea modei.
Karl Lagerfeld a reușit să se impună în această industrie, să se mențină colecție după colecție, an după an, la fel de relevant. Și-a păstrat prospețimea și părea că nimic nu putea să îi domolească spiritul creativ și pasiunea.
Creațiile sale s-au regăsit de-a lungul timpului și în paginile revistei ELLE, transformând pictorialele într-unele iconice. A reușit să aducă strălucirea de odinioară a casei Chanel, iar acest lucru îl puteți descoperi în selecția de imagini pe care v-am pregătit-o.
„Îmi place să mă reinventez, e parte din munca mea”, spunea Karl Lagerfeld, iar noi am fost martorii a peste jumătate de deceniu de creativitate în cele mai pure forme ale ei.
Foto: Arhiva Revistei ELLE