Întotdeauna este bine să știi care sunt piesele pe care le poți purta mai mult de un sezon și cele în care merită să investești.
Iată cele cinci piese pe care le poți pastra și în sezonul de primăvară-vară 2019.
Nu mai au nevoie de niciun fel de introducere, probabil te-ai obișnuit deja cu ele. Sunt practice, super stylish și da, chiar și sexy! Poartă-le cu o fustă micro mini din paiete, un tricou alb și o centură lată în talie și ținuta ta va atrage toate privirile. Ciocatele pot fi purtate chiar și cu o rochie de seară, din mătase, lungă până în pământ!
Pentru sezonul de toamnă-iarnă 2018, Demna Gavsalia (Balenciaga) a asortat-o cu un pulover voluminos și o pereche de cizme extrem de înalte, dar a marcat și talia. În sezonul ce vine tu o poți purta cu o pereche de stiletto (au revenit în forță!) și cu un top scurt, până în talie. Adaugă și o pereche de cercei extravaganți!
Ei bine, nu este vorba despre orice jachetă din denim ci de cea inspirată de celebrele bombere americane. Miuccia Prada a reinterpretat-o cel mai bine! Poart-o și tu asa cum a propus-o designerul, cu o pereche de jeanși în aceeași nuanță sau cu o fustă plisată, de colegiu, în stil retro.
Sunt piesa de rezistență a oricărui sezon mai ales că se asortează de minune și cu o pereche de cizme lungi, dar și cu sandale romane, de vară. Adoptă un look total alb, unul black&white sau adaugă pantalonilor cea mai colorată cămașă pe care o ai în garedrobă. Cu oricare dintre aceste variante vei atrage atenția prin styling-ul spectaculos!
Umerii supradimensionați conferă un aer super elegant oricărei ținute. Așadar, cămașa cu umerii XXL poate fi purtată chiar și la une eveniment elegant, seara, atâta timp cât este asortată cu o fustă lungă, dreaptă, din catifea. Dacă însă o vei purta cu jeanși și teniși vei putea merge chiar și la birou cu această cămașă „extravagantă”.
Foto: Imaxtree