5 piese-cheie ale sezonului de primăvară-vară 2018 așa cum le poartă un redactor de modă

Află de la Domnica Mărgescu cum va purta cinci piese-cheie ale sezonului de primăvară-vară 2018, dar și de unde le poți achiziționa.

5 piese-cheie ale sezonului de primăvară-vară 2018 așa cum le poartă un redactor de modă

Toată lumea crede că, dacă sunt familiarizată cu trend-urile și lucrez în domeniul modei, îmi este și foarte ușor să adaptez orice trend propriului meu stil. Wrong! Îmi este și mie la fel de greu ca vouă să port tenișii cyber (și îmi este mai ales greu să „învăț să îmi placă cu adevărat), bluzele cu umeri imenși sau fustele retro în carouri.

Probabil că, dacă aș avea 1.70 și 55 de kilograme, aș privi moda cu alți ochi și m-ar amuza orice trend din simplul motiv că atunci când posezi o astfel de siluetă îți vine bine orice. Dar mai bine trec direct la subiect. Partea bună este că la un moment dat ajungi să îți cunoști foarte bine stilul&silueta, așa încât poți recurge la diverse artificii ca să poți purta acele piese care sunt în trend, care îți plac, dar nu îți vor avantaja neapărat silueta.

Iată piesele mele preferate, piese-cheie ale sezonului de primăvară-vară 2018, și cum le voi purta:

1. Umerii supradimensionați

Umerii imenși creați de Anthony Vacarello pentru Saint Laurent sunt adorați de toate fashionistele dar, evident, greu de purtat. Cu toate acestea am decis să investesc într-o astfel de bluză, pe care o poți găsi și la Zara, și o voi purta cu o pereche de pantaloni slim fit și o pereche de sandale cu toc, sau, în toiul verii cu un șort din denim. Voi renunța la accesorii, mâneca supradimensionată este suficient de prezentă.

2. Tricoul imprimat

Sigur, toate avem cel puțin trei tricouri imprimate în garderobele noastre. Cu toate acestea Nicolas Ghesquiere a reinterpretat câteva în show-ul său pentru Louis Vuitton care arată fresh&cool. La Bershka și H&M, însă, găsești în orice sezon tricouri imprimate extrem de actuale. Ceea ce mi-a plăcut însă la propunerea lui Ghesquiere este că, pe dedesubtul tricoului cu un aer punk, a stilizat o cămașă retro din mătase, ceea ce face ca tricoul să emigreze într-o zonă chiar glam. Asta voi încerca și eu să fac cu tricoul meu cu Metallica de la Bershka.

3. Fusta în carouri

De curând am avut o ședință foto și am pozat o fustă în carouri, extrem de strâmtă, midi, semnată Cristina Săvulescu. Mi-am promis mie (și mamei mele) că în sezonul următor voi purta fuste! Iar pe cea de le Cristina Săvulescu o voi combina cu o jachetă retro de trening ori mă voi inspira din show-ul Balenciaga și o voi purta cu o cămașă clasică, în dungi.

4. Cămașa albă reinterpretată

Sacai este unul dintre brand-urile mele preferate, așa încât îi urmăresc cu mare atenție colecțiile. Trucul de styling care mi-a atras atenția în ultima colecție de primăvară-vară 2018 Sacai au fost cămășile albe cu mai multe mâneci, legate în fel și chip. Voi purta o astfel de cămașă cu jeanși sau pantaloni kaki baggy. În București poți achiziționa cămăși de acest tip de la PNK sau Manon Chemise.

5. Cyber sneakers, piese-cheie ale sezonului de primăvară-vară 2018

Maurice Munteanu, Cristina Crăciun și cu mine am făcut o reală pasiune pentru acești sneakerși. Oricine altcineva ar spune că nu au o linie suficient de elegantă pentru un obiect de modă, așa cum îl numim noi. Da, sunt voluminoși, butucănoși și grei. Și atunci de ce ne plac? Nici noi nu știm foarte bine, dar probabil ține de fapul că ne-am obișnuit cu ei, văzându-i în atâtea fotografii și atâtea combinații. Noi vom fi primii la magazinul Mengotti atunci când va ajunge modelul Triple S de la Balenciaga. Și sunt convinsă că voi purta acești teniși atât cu jeanși, cât și cu rochii!

Citește și:
Cu ce purtăm botinele în acest sezon

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion