Probabil că o perioadă cel puțin, după această izolare în care am avut cu toții timp de gândire, pentru mulți dintre noi va funcționa foarte bine principiul „less is more', mai ales în ceea ce privește vestimentația. Asta nu înseamnă să nu mai cumpărăm, dar ideea este să o facem conștient și să achiziționăm acele piese de care avem nevoie și pe care știm că le vom purta mai mult de un singur sezon.
Jeanșii sunt în accepțiunea mea o astfel de piesă, așa că am selectat special pentru tine 10 modele uber cool de pantaloni din denim la prețuri accesibile. Iată și cinci motive pentru care ai nevoie de această piesă vestimentară în garderoba ta.
1. Se potrivesc în orice context!
Fie că îi asortezi cu un blazer (pentru o ținută de birou), cu o bluză din mătase și o bijuterie vizibilă (pentru o petrecere) sau cu un T-shirt imprimat (pentru weekend), jeanșii sunt indispesabili în garderoba oricui, indiferent de vârstă sau stil.
2. Sunt confortabili!
Dacă alegi modelul potrivit și nu ai obsesia de a purta jeanși extrem de strâmți, atunci chiar sunt confortabili. Nu uita că denimul a fost purtat prima dată de muncitorii americani, deci este un material confortabil și rezistent!
3. Sunt stylish!
Pentru mine nu există o ținută mai stylish decât una compusă dintr-o pereche de jeanși, un tricou alb din bumbac și un blazer negru, oversized. Dacă adaugi și o pereche de kitten heels și un colier masiv la baza gâtului, o poți purta chiar și la un dinner!
4. Sunt cool!
După atâția ani în care au fost purtați în toate felurile de către fashioniste, jeanșii sunt în continuare extrem de fresh & cool. Designerii îi reinterpretează în fiecare sezon și ne dau idei inedite de cum îi putem modifica astfel încât să pară mereu diferiți.
5. Do it yourself
Obsesia mea este să nu arunc niciodată jeanși ca să am mereu câte o pereche pe care să o pot modifica, astfel încât să arate mereu altfel. Spre exemplu, acum mi-am personalizat o pereche de jeanși, inspirată fiind de modelul creat de Maison Martin Margiela, cu două tăieturi laterale, în dreptul coapselor.
Citește și:
10 piese vestimentare și accesorii eco-friendly de achiziționat acum
Foto: PR, Imaxtree