5 motive pentru care merită să ai piese de culoare roșie în garderobă

Roșul este intens, energic, pur și cu multă personalitate! Iată de ce e bine să ai această nuanță în garderoba ta.

Multă vreme mi-a fost frică de roșu. O culoare pe care trebuie să o simți, să o înțelegi și să o porți cu nonșalanță. Altfel mai bine o eviți.


În ani de zile în care mi-am petrecut timpul în domeniul modei, însă, am realizat importanța roșului chiar și în garedroba mea. Așa că, îți dau și ție câteva ponturi despre cum să relaționezi cu roșul, cu ce alte piese să îl asociezi și cum să îl porți în funcție de personalitatea ta.

La modă!

Roșul este și a fost mereu la modă. Așadar cine spune că roșul nu se mai poartă într-un anume sezon, se înșală amarnic. Dacă ne întoarcem un pic la istoria modei realizăm ce rol important a avut această nuanță. Așadar, contează doar ca look-ul tău să fie modern, culoarea este sigur!


Intens!

Dacă alegi o piesă de culoare roșie, aceasta trebuie să fie de un roșu intens, agresiv chiar. Evită nuanțele de roșu care sunt diluate și nu au putere. Astfel se va pierde din forța piesei tale vestimentare. Iar dacă investești într- o astfel de piesă, ea poate fi singura wow din ținuta ta.

Couture

Ei bine, da, piesa ta de culoare roșie poate fi aproape couture. Nu te sfătuiesc să îți cumperi un T-shirt roșu, ci o rochie ultra voluminoasă, o rochie a cărei textură să prindă volum atunci când pășești. Sau, de ce nu, una acoperită de pene, ultra glam.

Cât mai lucios!

Roșul este una dintre acele culori care arată senzațional pe o textură lucioasă. Așadar, fii curajoasă și poartă un trenci roșu din piele lăcuită cu jeanși și tricou alb și brusc vei deveni sursa de inspirație a fashionistelor.

Casual

Roșul nu este o culoare casual după părerea mea. Așa că, te îndemn să-ți alegi piese roșii cât mai spectaculoase. Un blazer cu umeri supradimensionați și talia marcată, de exemplu, poate fi o variantă pe care să o poți asorta cu piese casual, cum ar fi chiar o pereche de pantaloni de trening! Ai grijă însă la detalii și la potrivirea materialelor între ele. Contează enorm!


Citește și:

Top 8 piese în care merită să investești anul acesta și de ce

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion