3 feluri cool de a purta trenciul de ploaie

Adaptează-te vremii ploioase și încearcă să fii cât mai creativă. Inspiră-te din ideile redactorilor Elle și poartă trenciul în cele mai neașteptate feluri.

Știm că prefrai să te îmbraci primăvăratic, cu printuri florale sau culori pastelate, dar din păcate vremea nu îți permite. Nu dispera, adaptează-te condițiilor meteo, pînă la urmă aceasta este ultima ta șansă de a purta trenciul de ploaie , cel puțin până vine toamna. Și îți va lipsi!


Trenciul clasic, bej, este una dintre piesele mele favorite din toate timpurile. Pur și simplu nu cred că există o altă piesă vestimentară mai versatilă, mai nobilă și mai stylish decât trenciul britanic. Englezii sunt dependenți de trenciuri. Cum zilele fără ploi sunt extrem de rare în Anglia, aceștia sunt nevoiți să aibă zilnic trenciul de ploaie cu ei.

Fă și tu acest exercițiu în această săptămână care se anunță gri&ploioasă. Iată 3 variante inedite de a purta trenciul de ploaie.


Rochie sau trenci?

Poartă trenciul bej drept rochie! În cazul în care vrei să îl stilizezi într-o variantă lady- like, atunci asortează-l cu o pereche de stiletto nude din piele lăcuită și o cămașă albă pe dedesubt. Nu uita să îți marchezi talia cu o curea lată din piele! Dacă preferi să îi dai un aer sporty, îți propunem o pereche de teniși ultra colorați și un hood cu o glugă purtată pe afară.

Casual

Poartă trenciul cu o marinieră în dungi alb cu bleumarin, o pereche de jeanși cu vedere la gleză și talie înaltă și clasicii Converse albi, care au revenit în modă! Adaugă acestei ținute un colier din cristale, la baza gâtului și o eșarfă „minusculă’ din mătase. Ideal ar fi să găsești și o umbrelă în dungi!

Evening

Pentru că și serile sunt răcoroase și ploioase, iată cum ar trebui să porți clasicul trenci la un dinner, de exemplu. Ce zici de o pereche de pantaloni negri, foarte lungi și ușor evazați, o bluză (tot neagră) cu umeri supradimensionați și o pereche de cercei candelabru? Poartă trenciul pe umeri și silueta ta va arăta spectral. Strânge-ți părul într-o coadă de cal și nu uita că tocurile sunt obligatorii.


Citește și:
7 moduri simple prin care poți avea un look mai stylish

Foto: Imaxtree, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion