24 de ore în izolare cu… Otniela Sandu

În fiecare zi o vedetă sau un influencer îți spune cum își petrece o zi în izolare cu tips-urile sale personale & idei de pus în aplicare.

Otniela Sandu, influencer, ne mărturisește că și-a descoperit noi pasiuni precum cântatul și dansatul și ne sfătuiește și pe noi să o facem. Puțină veselie nu strică nimănui!


1. La ce ora te trezești dimineața?

De când sunt în carantină, am schimbat puțin programul pentru că adorm foarte târziu. În primele zile mă trezeam pe la 12, însă acum, indiferent de ora la care adorm, îmi pun ceasul să sune la 10.

2. Care este ritualul tău de beauty?

Un zâmbet larg pe față, apoi mă spăl pe față cu apă foarte rece, uneori pun și o mască până mănânc, alteori doar cremă de hidratare. Seara acord mai mult timp ritualului meu de frumusețe, demachiez tenul, aplic măști, îmi place să pun miere cu avocado pe față, sau coajă de castravete și mereu adaug și un ulei. Acum am ceva de la „HelloBody', cu cocos și migdale. Arată foarte bine tenul dimineața.


3. Cum arată programul tău într-o zi de stat acasă?

De când stau în casă, deja de zile bune, programul este destul de asemănător. Încerc cât pot să ies din rutină. Gătesc, încerc rețete noi, mă uit la seriale, filme, mi-am aranjat hainele, accesoriile, citesc, mă uit la documentare. Stau mult mai mult pe rețelele de socializare, dansez singură prin casă, cânt. Bunica se bucură că o sun destul de des și am timp să stau la povești. Și m-am apucat de scris poezii. Cine stie ce mai urmează să fac.

4. Care este meniul tău favorit homemade?

Cafeaua nu lipsește și chiar am început să o fac gustoasă. Îmi place să îmi fac pancakes cu fructe și Nutella. Sau ou cu brânză și roșii la abur. Iaurt cu fructe tăiate și semințe sau budincă de chia. Îmi place să îmi încep ziua cu ceva dulce.

5. Care sunt cărțile tale preferate pentru această perioadă?

În perioada asta am citit de la Micutul prinț, la Singur pe lume, Arta conversației, Oscar și Tanti Roz, Corecții, până la Mă numesc Roșu.


6. Spune-ne trei filme pe care ni le recomanzi.

Am început să mă uita la seriale: The Night Off, The Crown și Peaky Blinders. Iar filmele mele favorite sunt: Shame, Moulin Rouge și A Star Is Born.

7. Asculți muzică sau îți place să fie liniște în casă?

Ascult muzică. În funcție de mood-ul în care mă aflu aleg genul de muzică pe care o ascult.

8. Care este ținuta ta favorită de stat în casă?

Mă îmbrac lejer și colorat. De obicei port pantaloni scurți cu bustieră sau tricou.

9. Care sunt canalele de socializare pe care le folosești pentru a vorbi cu prietenii tăi în izolare?


Cel mai mult comunic pe Instagram. Cu cei mai apropiați și pe WhatsApp și la telefon cu bunica.

10. Cu cine vorbești cel mai des la telefon?

Cu bunica mea.

11. Care este contul de Instagram care ți se pare cel mai relevant acum?

Îmi este greu să aleg doar un cont de Instagram care mă inspiră și care mi se pare relevant. În general îmi plac acele conturi care au informații verificate, au și un conținut amuzant, cu postări diverse, nu doar dintr-o singură zonă. Se simt naturalețea și bucuria chiar și dintr-o singură postare!


12. Care sunt site-urile, canalele TV sau ziarele online de unde îți iei informația de ultimă oră?

Mediafax, Pro TV, ELLE, Viva.

13. Care este momentul tău favorit din zi?

În general seara, dar de când sunt în izolare dimineața. Este momentul în care îmi beau cafeaua și mă uit pe geam la copaci, păsări, cer. Și nu am nici o grijă că nu am timp!

14. Ce îți lipsește cel mai mult în izolare?

Libertatea, zâmbetele, atingerile, contactul vizual, oamenii.

15. Ai cateva tips-uri pe care le putem pune și noi în aplicare?


Sportul, mai ales în această perioadă îmi ridică moralul, mie cel puțin. Încerc să fac aproape tot ce făceam înainte, doar că acasă. Este interesant și provocator în același timp. Încerc să nu îmi fac planuri pe perioade îndelungate, ci să mă concentrez pe ce fac azi. Foarte important mi se pare să îmi dozez informațiile. Altfel riști să intri într-o stare de panică. Vă recomand să găsiți hobby-uri noi sau să investiți timp să vă documetați despre subiectele care vă pasionează.


16. Un mesaj pentru fanii tai?

Îi rog din suflet să stea acasă. Asta o să ne ajute să fim în siguranță și să scăpăm mai repede de această perioadă grea și să ne bucurăm din nou de libertate, de zâmbete, de natură, de oamenii de lângă noi. Nu uitați că nu sunteți singuri, suntem împreună în asta și tot împreună trebuie să și ieșim.

Fun quiz:

1. Câine sau pisică? Câine.
2. Beatles sau Rolling Stones? Beatles.
3. Flip Flops sau sneakers? Sneakers.
4. Yoga sau sport? Sport.
5. Cafea sau ceai? Cafea.
6. Filme sau seriale? Filme.

Citește și:
24 de ore de izolare cu… Antonia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion