Anul acesta, pe 6 iulie, absolvenții Facultății de Arte, secția Modă și Design Vestimentar de la Timișoara au organizat încă o gală memorabilă – Gala Absolvenților – în care și-au prezentat cu succes colecțiile de diplomă – fie licență sau master – așa cum dictează tradiția.
Iată că Timișoara are, așadar, 19 designeri fresh anul acesta, toți cu viziuni și abordări diferite în ceea ce privește moda de astăzi. Având în vedere că domeniul a devenit extrem de permisiv și divers – era și timpul! -, creativitatea sfidează orice limite, iar tinerele talente s-au întrecut pe ele însele în seara cu pricina. Temele pe care absolvenții au mizat au fost și ele mixte, aparținătoare contemporaneității, extrem de actuale, precum identitatea, apartenența, standardizarea, globalizarea, refugiul, interiorizarea, violența, rafinamentul, naivitatea, înstrăinarea sau reveria, așa cum aflăm și de la organizatori.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala Mare a Teatrului Național din capitala Banatului, în prezența presei, a cadrelor universitare, dar a familiei și a prietenilor. Și ELLE a fost acolo și pot să-ți spun că, având în vedere că este al doilea an în care particip la gală, îmi face o plăcere enormă să mă aflu în public și sper că voi face și de acum încolo. Comparând, așadar, cu 2017, pot să spun că am văzut progrese, de la organizare și până la set-up-ul propriu-zis. Și mă bucur că și Timișoara se propune din ce în ce mai tare pe această scenă, așa cum fac și alte orașe din țară.
Dintre cei 19 designeri, m-au impresionat câteva nume în mod deosebit: Ionuț Piscureanu a prezentat colecția intitulată The Label. Secolul XX(X)I. Amintiri din viitor, care a vorbit despre estetica personajului consumator. Shinobi, lucrarea de diplomă a lui Cezar Iulian a mers pe ideea anime-urilor, și ce mi-a plăcut este exact modul în care tânărul designer a reinterpretat o temă destul de mainstream, într-un mod fresh și bine executat. Ties Diana Francesca a ridicat problema negării feminității în colecția numită sHE. Piesele lucrate de aceasta au conturat ideea că o femeie poate să fie puternică și dacă poartă fustă. Andreea Micle și-a prezentat numărul într-un mod inedit. Și-a introdus colecția Human, interrupted printr-un perfomance live al artistului Pedro Aurelian, după care modelele au defilat în piese inspirate din viețile cotidiene ale oamenilor, un mix între ținutele office și cele aparținătoare spațiului propriului cămin. Alexandru Ghencea a gândit colecția Bald Barbie, ce tratează tema subestimării, un conflict între exterior și interior, într-o explozie de culoare și sclipici.
Aceștia sunt doar câțiva dintre cei 19, însă toți absolvenții merită aplaudați pentru munca și efortul depus. Te invit să arunci un ochi peste galerie, ca să vezi în imagini cam cum a arătat Gala Absolvenților de la Timișoara.
Colecțiile au fost coordonate de: Conf. univ. dr. Andreea Palade-Flondor, Lector univ. dr. Cristina Lazăr, Lector asoc.dr. Corina Mutu, asist. univ. dr.Sandra Suciu Chira.
Foto: PR